Adevărată bombă în showbizul românesc s-a detonat atunci când Sebastian Dobrincu și apoi Otniela au anunțat că au o relație! Iar zilele au curs numai cu lapte și miere pentru cei doi, care nu au ratat să posteze niciun moment tandru, din dulcile experiențe exotice, de peste mări și țări. Chiar părea cuplul perfect, doar că totul s-a rupt! Dovada vine din imaginile pe care CANCAN.RO le-a reușit, atunci când l-a surprins pe Dobrincu alături chiar de fosta lui iubită, Ioana Ignat, de care se despărțise în toamna anului trecut.

Au făcut cumpărăturile, apoi s-au retras în locuința milionarului
Și nu a părut deloc o pură întâlnire, pentru că au avut multă treabă prin târg. Sebi și Ioana au ieșit din mașina milionarului, trasă în buza bordurii, în apropiarea unui supermarket. Au intrat și, preț de câteva minute, au făcut cumpărăturile.
În două plase au „înghesuit” totul, pe care milionarul le-a „purtat” până la mașină, în timp ce Ioana a mers, țanțoș, în fața lui. Când au ajuns, Dobrincu a deschis portbagajul și a îndesat acolo produsele pe care cei doi le ochiseră în magazin. Apoi, au urcat în bolid și au „tăiat-o” acasă la el.

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat, relație cu năbădăi
Sebastian Dobrincu încheia relația cu Ioana Ignat după trei ani de conviețuire, ani în care s-au despărțit de mai multe ori. În luna mai a anului trecut, se producea ruptura cea mai lungă. Milionarul era chiar invitat în emisiunea lui Măruță, unde a făcut dezvăluirea.
„Ioana cred că e bine, sper că bine. Eu nu știu, trebuie să o întrebi pe ea mai bine. Viața merge înainte, indiferent de orice! Noi suntem apropiați, foarte apropiați! Momentan avem episoadele noastre de pauză, dar viața merge înainte, cu bune și cu rele”, a spus Sebastian Dobrincu.
Apoi, avea să dezvolte, pe Instagram. „Eu și Ioana am decis să o luăm pe drumuri separate. Pentru a preveni orice interpretare – este o decizie cât de poate de rațională și sănătoasă, fără niciun dedesubt. Amândoi muncim mult în perioada asta, ne respectăm și ne susținem în continuare, dar privim viața prea diferit pentru a continua împreună.
Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile. Sunt perseverent de fel. Nu am renunțat până nu am ajuns împăcat că am încercat tot. Mulțumesc pentru toate mesajele frumoase din ultima perioadă! Capul sus, zâmbetul pe buze și inima deschisă”, a scris el.
S-au împăcat, totuși, la câteva luni distanță, dar nu a durat mult până la următoarea ruptură, moment în care în viața lui Dobrincu intra Otniela Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!