Potrivit acestei surse, un mesaj în acest sens a fost transmis „în privat”, Casa Albă precizând că scuzele publice sunt necesare pentru salvarea relațiilor americano-ucrainene.
Alte surse afirmă că premierul britanic Keir Starmer a sunat la Casa Albă imediat după cearta din Biroul Oval și a încercat să convingă cele două părți să se întoarcă la masa negocierilor și să se semneze acordul asupra exploatării resurselor minerale ucrainene, dar nu a reușit să le convingă. Echipa lui Trump a refuzat pe motiv că este nevoie de timp pentru calmarea spiritelor.
Anterior, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, i-a transmis lui Volodimir Zelenski să-și prezinte scuze față de Donald Trump și „să nu țină prelegeri precum că diplomația nu funcționează” cu liderul rus Vladimir Putin. „Am fost foarte clari care este planul nostru: vrem să-i aducem pe ruși la masa negocierilor și să vedem dacă pacea este posibilă”, a spus Rubio.
El a subliniat totodată că acordul asupra resurselor naturale trebuia să lege economic Statele Unite de Ucraina și să devină, într-un fel, parte a unor garanții de securitate. De cealaltă parte, Volodimir Zelenski a spus că relațiile dintre Kiev și Washington pot fi salvate, deoarece este vorba despre „aliați militari”. Șeful statului ucrainean evită însă să prezinte scuze publice pentru că nu crede că „a făcut ceva rău”. De asemenea, Zelenski și-a confirmat disponibilitatea de a semna un acord cu Statele Unite asupra resurselor minerale ucrainene și pentru o soluționare diplomatică a războiului, dar insistă ca Ucraina să primească garanții ferme de securitate.
La rândul său, Donald Trump a afirmat că nu intenționează să reia dialogul cu Volodimir Zelenski până când președintele ucrainean nu acceptă condițiile sale de încetare a războiului. „Ar trebui să spună: „vreau să fac pace”, nu doar să repete că Putin face asta, Putin face cealaltă. Trebuie să spună: „nu mai vreau să lupt, oamenii mor””, a cerut liderul republican de la Casa Albă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!