(video) Șefa Comisiei juridice, la consultările publice pe Legea PACCO: PCCOCS are pagină de Facebook? Lumea nici nu știe de existența voastră

Șefa Comisiei Juridice a Parlamentului, Veronica Roșca, consideră că „foarte multă lume nici nu știe de existența PCCOCS”. „Are pagină de Facebook, site?”, a întrebat Roșca, adresându-se șefului Procuraturii Pentru Combaterea Crimelor Organizate și Corupției, Victor Furtună.

Foto: colaj

Șeful Procuraturii Pentru Combaterea Crimelor Organizate și Corupției, Victor Furtună, a fost luat prin suprindere de o întrebare adresată de șefa Comisiei Juridice a Parlamentului, Veronica Roșca, în timpul celei de-a doua runde de consultări publice pe marginea proiectului de lege privind crearea PACCO (Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate).

„Mulțumesc, ați expus cu lux de amănunte și îngrijorările, dar o întrebare: PCCOCS are pagină de Facebook, site? Eu cred că foarte multă lume nici nu știe de existența voastră”, i-a spus Veronica Roșca șefului PCCPCS.

„De fapt, pe pagina Procuraturii Generale, PCCOCS are pagină oficială și noi zilnic facem comunitate de presă cu realizările PCCOCS pe anumite paliere. De fapt, are și pagină de Facebook, pe care la fel, mediatizăm, cu resursele pe care le avem la momentul actual”, a răspuns Victor Furtună.

Cineva din sală a întrebat dacă PCCOCS are și profil pe platforma TikTok. „Pe TikTok nu și nici nu planificăm”, a spus Furtună.

La 19 februarie, Veronica Dragalin a anunțat că pleacă din fruntea Procuraturii Anticorupție. Într-un discurs pe rețele, unde a criticat, din nou, proiectul PACCO, ultima a declarat că a depus o cerere de demisiei pe numele Procurorului General.

În cererea de demisie, șefa PA a subliniat că a luat această decizie pentru a opri inițiativa PAS de lichidare a PA și PCCOCS. „Din motiv că argumentarea autorilor se bazează pe premise false și vine după ce puterea legislativă și puterea executivă au exprimat repetat, în mod public, critici dure împotriva performanţei mele în funcția de Procuror-șef, consider că această inițiativă legislativă derivă direct ca rezultat al prezenţei mele în această fiuncție”, a indicat Dragalin în act.

Mama Veronicăi Dragalin a calificat demisia fiicei sale drept „un gest pentru a atrage atenția la gravitatea situației”. „Ea a plecat apelând la cei care sunt „un simplu deputat” să nu voteze legea care ar distruge unica instituție care luptă împotriva corupției și persoanelor de rang înalt. Dacă în viitor se va dovedi că această lege este neconstituțională și că s-au adus mari prejudicii statului din cauza asta, veți putea să invocați „că ați fost un simplu deputat?”, a scris Elena Dragalin.

Pe deputații PAS nu i-a oprit, însă, demisia șefei Procuraturii Anticorupție, nici mesajul acesteia să renunțe la lichidarea celor două procuraturi specializate. Aceștia au votat, în prima lectură, în ședința din 20 februarie, proiectul înaintat de un grup de parlamentari PAS de creare a PACCO - Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate.

Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi lichidate, iar în locul acestora va fi creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).

Procuratura Generală a criticat proiectul de lege elaborat de PAS, care prevede lichidarea procuraturilor specializate și crearea unei singuri instituții, Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). „În urma unei analize preliminare, au fost identificate riscuri pe termen scurt, mediu și lung, care necesită o abordare și gestionare corespunzătoare”, spun responsabilii.

La 12 februarie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat înregistrarea proiectului de lege de creare a unei instituții care va comasa PA și PCCOCS.

În 2024, președinta Maia Sandu a solicitat schimbări la Procuratura Anticorupție, afirmând că activitatea instituției a arătat un eșec total.

Și deputata PAS, Olesea Stamate, spunea că așteptările proporțional de mari față de Procuratura Anticorupție și Veronica Dragalin sunt justificate. „Este mult de lucru. Eu cred că toată atenția a acestei instituții ar trebui să fie direcționata anume acolo. Parlamentul i-a oferit tot suportul, s-au lărgit competențele”, a declarat deputata.

Prin urmare, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a declarat că domeniile anticorupție și crimă organizată urmează să fie consolidate, iar în acest sens Ministerul Justiției vine cu două soluții - fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS sau transferarea anumitor dosare complexe de corupție politică și crimă organizată în gestiunea unei secții specializate din cadrul Procuraturii Generale.

„Nu au fost prezentate argumente plauzibile sau convingătoare care să justifice necesitatea unei astfel de fuzionări”, a declarat PA pentru UNIMEDIA, comentând subiectul.

Tot atunci, șefa Procuraturii Anticorupție a anunțat că nu demisionează. „Nu am fost invitată la audieri la Parlament și nu cunosc care sunt scopurile acestor modificări. Eu sunt aici în această funcție pe care o am pentru un mandat de 5 ani și o să continui să lucrez în fiecare zi în interesul cetățenilor”, a declarat Dragalin.

Ultima a mai accentuat că de mai multe luni îi „este clar mesajul politicului”. „Ei consideră că eu nu ar trebui să fiu în acestă funcție. Îmi e clar din comentariile publice făcute de conducătorii țării noastre, inclusiv doamna președintă, domnul prim-ministru și domnul președinte al Parlamentului”, a precizat Dragalin.

De cealaltă parte, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a dezmințit zvonurile că propunerea ministerului pe care îl conduce pe fuzionarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS ar fi „o mutare politică îndreptată împotriva Veronicăi Dragalin”.


Pub