foto | Accident grav pe traseul Chișinău-Ungheni: Un bărbat a decedat

Poliția din Strășeni investighează circumstanțele unui accident rutier, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața.
Preliminar, oamenii legii au stabilit că vineri, 28 februarie, pe traseul Chișinău-Ungheni, un Mitsubishi condus de un bărbat de 68 ani ar fi ieșit pe banda de deplasare din sens opus, tamponându-se frontal cu un autocamion, la volanul căruia se afla un bărbat de 65 ani.
În urma impactului, șoferul din Mitsubishi a fost transportat la spital, unde a decedat în scurt timp.
Șoferit autocamionului a fost testat cu aparatul Drager, rezultat la alcool fiind negativ.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.