„Au fost aprobate modificări la regulamentul concursului republican „Pedagogul Anului”.
Noi am promis că vom modifica regulamentul anul trecut, ca urmare a mai multor discuții care au existat în spațiul public legat de o situație neprevăzută pe care am avut în 2024.
Ca să evităm pe viitor discuții și dezbateri despre modul în care trebuie să tratam circumstanțele când cineva dintre participanți a avut anterior aplicate sancțiuni disciplinare. Din momentul când un candidat se înscrie în concurs, va trebui să depună declarație pe propria răspundere cu lipsa sancțiunilor disciplinare”, a declarat Perciun.
54 de cadre didactice s-au înscris, în 2024, la concursul „Pedagogul anului”. Astfel, potrivit MEC, pentru titlul „Profesorul anului” concurează 23 de cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal, pentru titlul „Învățătorul anului” – 17 cadre didactice din învățământul primar, iar pentru titlul „Educatorul anului” – 14 cadre didactice din învățământul preșcolar.
Ministerul Educației a organizat Gala „Pedagogul Anului”, premiind mai mulți educatori și profesori pentru contribuțiile lor remarcabile. Printre laureați este și directoarea unei grădinițe din sectorului Rîșcani, care a primit titlul de „Educatorul Anului 2024”. Totuși, acest lucru a stârnit controverse în spațiul public. „Colectează bani ilegal de la părinți și în timpul orelor de muncă, era adesea surprinsă fie făcând cumpărături, fie acasă, ocupându-se de treburile casnice”, a scris politicianul Dragoș Galbur, pe Facebook.
După ce în spațiul public au apărut mai multe informații despre sancțiunile disciplinare aplicate Valentinei Moscalu, pedagogul care a câștigat titlul de „Educatorul anului 2024”, Ministerul Educației anunță că a fost constituită o Comisie de examinare a corectitudinii conferirii premiului. În urma analizei, Comisia nu a constatat temei legale de retragere a distincției.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!