MEC lansează 5 concursuri: Peste 60 de milioane de lei pentru finanțarea proiectelor de cercetare și inovare

Cinci concursuri de proiecte pentru cercetare și inovare, în valoare totală de peste 60 de milioane de lei, au fost lansate de Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD). Condițiile concursurilor au fost anunțate joi în cadrul unei conferințe de presă de ministrul Dan Perciun și Aurelia Hanganu, directoarea ANCD.
Proiectele se vor desfășura în perioada 2025-2026 și vizează susținerea cercetătorilor din diverse domenii prin finanțări semnificative. Acestea vor implica cel puțin 200 de cercetători, dintre care cel puțin 100 sunt tineri.
Cele cinci tipuri de proiecte lansate au scopul să stimuleze dezvoltarea cercetării și colaborării internaționale:
- „Stimularea excelenței cercetărilor științifice”, cu un buget de 24 milioane lei, cu finanțări de până la 600 mii lei per proiect;
- „Tinerii cercetători”, cu un buget de 22,5 milioane lei, care va acorda până la 900 mii lei per proiect pentru tineri;
- „Program de proiecte comune de colaborare între diaspora științifică și organizațiile de cercetare din RM” (Programul ReBRAIN), cu un buget de 10 milioane lei pentru atragerea diasporei științifice;
- „Vouchere inovaționale pentru anul 2025”, cu un fond de 2 milioane lei destinat susținerii transferului de cunoștințe între cercetare și mediul de afaceri;
- „Proiecte pentru dezvoltarea capacităților de participare la Programul Orizont Europa”, cu finanțare de 2 milioane lei pentru facilitarea integrării în programele europene.
Dosarele de concurs vor putea fi depuse până la data 4 aprilie 2025. Evaluarea proiectelor se va face în lunile aprilie-mai 2025, iar rezultatele vor fi validate în iunie 2025.