Scandalul în Educație pe manualele de istorie a ajuns în Parlament: Glorificarea lui Antonescu, negarea Holocaustului și perioade întregi denaturate. Cum tac deputații PAS și explicația MEC

Deputații din opoziție au cerut astăzi audierea ministrului Educației, Dan Perciun, pe scandalul legat de manualele de istorie pentru clasele liceale, în special cele pentru elevii din a 12-a. Acestea ar denatura mai multe evenimente sau perioade întregi și l-ar glorifica pe Ion Antonescu. Ca și celelalte propuneri, solicitarea a fost respinsă de deputații PAS, cu o explicație evazivă, că „ministerul a oferit un răspuns celor care au solicitat”. Între timp, ministrul Educației a ieșit cu explicații.

Foto: colaj

Potrivit mai multor istorici și jurnaliști, teme întregi din manualele școlare ar denatura perioade istorice sau glorifică personalități, care ar fi departe de astfel de calificări.


„Ce a stat la baza izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial?” - Manualul le spune elevilor că „nu există o opinie unică” și prezintă diferite teorii despre cum „Franța ar fi atacat Germania” sau că „Polonia ar fi de vină”.

La scandal a reacționat și fostul vicepremier Alexandru Muravschi, care s-a adresat Maiei Sandu și ministrului Educației să retragă manualele pline de „aberații”.

„Am studiat conținuturile manualului de istorie pentru clasa a XII-a. E vorba despre un manual de istorie, care:

1. Falsifică evenimentele și fenomenele istorice din sec. XX,

2. Ignora principiul multiperspectivității și diversitatea documentelor,

3. Denaturează faptele și denigrează mișcarea antifascistă și antihitleristă,

4. Neagă importanța Victoriei ăn Războiul Doi Mondial,

5. Ignoră genocidul Holocaustului și acoperă crimele regimului fascist al mareșalului I. Antonescu, a armatei romane si germane, care poartă vina pentru nimicirea în anii1941-1944 a circa 360-380 mii de evrei, romi, ruși, ucraineni, moldoveni în lagărele de concentrare din Moldova, și indeosebi din Transnistria (stânga Nistrului),

6. Denatureaza participarea în anii 1941-1945 a circa 400 mii de moldoveni din Republica Moldova în razboiu și Victoria împotriva fascismului din 9 Mai 1945,

7. Falsifică realitățile social-economice de dezvoltare, creștere economică și progres în edificarea industriei, agriculturii, construcția locativă, domeniile - educație, cultură, sănătate a Repubicii Moldova în anii 1950-1991.

8. Denigrează, denaturează și neagă în manual numele etnic de moldoveni-populația majoritară a Republicii Moldova,

9. Manipulează cu falsuri și propagandă antiștiintifică conștiința tinerii generații de elevi,

10. Seamănă derută și xenofobie în conștiința elevilor din sistemul învățământului preuniversitar din Moldova,

Concluzie:

1. Manualele nu corespund principiilor obiectivității și multiperspectivității, standardelor și recomandărilor Consiliului Europei (Recomandarea 15 din 2001) și trebuie retrase din sistemul de educație.

2. Autorii trebuie supuși atestării și lipsiți de dreptul de a fi autori de manuale,

3. De creat un colectiv de autori pentru manualul de istorie, cl. 5-12, cu participarea reprezentaților tuturor grupurilor de curente istorice și a minorităților naționale din Republica Moldova”, a scris istoricul, fostul deputat Victor Stepaniuc.


Scandalul au ajuns până în Parlament. Deputați neafiliați au cerut retragerea manualelor de istorie și audierea ministrului Educației. Majoritatea PAS a respins propunerea.

„Societatea, părinții, experții sunt șocați de conținutul manualelor de istorie pentru clasele liceale unde Antonescu e prezentat drept erou, este renegat Holocaustul, iar crimele nazimului, precatic, sunt justificate. Să nu mai spunem despre multe evenimente denaturate intenționat de așa-ziși experți, îndrumați de Ministerul Educației. Aceste manuale trebuie urgent retrase din școli, iar MEC e obligat să vină aici să explice această rușine totală”, a declarat Alexandr Suhodolschi.

„Este o discuție care se încearcă a fi politizată. Ministerul a dat un răspuns că manualul va fi dat la expertizare pe elementele care sunt și rugăm colegii din opoziție să nu politizeze subiectul. Lăsați istoria în pace”, a comentat, la rândul său, deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc.

Inițiativa a fost respinsă de PAS, însă MEC a venit cu explicații.

„Crimele regimului Antonescu împotriva evreilor din România și Basarabia sunt de nejustificat. Această realitate este afirmată fără echivoc și în noul manual de istorie pentru clasa a XII-a, elaborat și evaluat de unii dintre cei mai respectați istorici din țară. Totuși, pentru a preveni orice speculații pe acest subiect, Ministerul Educației și Cercetării va solicita direct o recenzie a manualului din partea Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului. Concluziile acestei evaluări vor fi integrate în deciziile ulterioare”, a comentat ministrul Dan Perciun pe rețele.


Pub