Suspectul, de naţionalitate cehă, a fost arestat la câteva minute după fapte.

Atacul a avut loc într-un magazin situat într-un cartier comercial la Hradec Kralove, un oraş cu 90.000 de locuitori situat la aproape 100 de kilometri de Praga.

Cele două victime, „grav rănite”, nu au putut să fie salvate „în pofida eforturilor salvatorilor”, anunţă pe X poliţia, fără să ofere detalii, în acest stadiu, despre motivaţia minorului.
Atacul a avut loc imediat după ce magazinul a fost deschis.

Presa cehă scrie că agresorul a atacat o vânzătoare care se afla la tejghea şi o angajată care se afla în partea din spate a magazinului.
Premierul ceh Petr Fiala a transmis condoleanţe familiilor victimelor.
El a denunţat ”un act de neînţeles şi tebilil”.
Atacurile sunt rare în această ţară din Europa Centrală, un stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO, cu 10,9 milioane de locuitori.
Ultimul atac a avut lco în 2023, când un student a ucis 14 persoane şi a rănit alte 25 la Universitatea din Praga.
Dubla omucidere de joi intervine într-un context tensionat, după ce în Austra vecină a avut loc în weekend un atac cu cuţitul comis de către un refugiat sirian care a jurat credinţă grupării Statul Islamic (SI). Un băiat în vârstă de 14 ani a fost ucis, iar alte cinci persoane au fost rănite.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!