„Doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și beneficiază de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor, iar unul este cercetat în stare de libertate, iar celǎlalt se ascunde în Franța și urmează sǎ fie anunțat în căutare.
Drogurile erau introduse clandestin pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul mijloacelor de transport care activau pe rutele internaționale. În cadrul perchezițiilor la domiciliul acestora în Chișinău, ofițerii de investigații au depistat pachețele cu droguri de tip cocainǎ, cântare electronice și pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor, bancnote de euro și dolari false și acte cu semne evidente de falsificare”, se arată în comunicatul oamenilor legii.
Valoarea drogurilor ridicate sunt estimate la circa 200 de mii lei.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!