„Nu s-au comis ilegalități”, dar a demisionat: Viorica Cojuhari, soția șefului APP, a plecat din cele 8 funcții la diferite întreprinderi, de unde primea indemnizații de mii de euro

Șeful Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a anunțat că soția sa, Viorica Cojuhari, „și-a dat demisia din toate funcțiile deținute, inclusiv funcția publică pe care o ocupa la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării”. Decizia a fost luată „pentru a pune punct oricăror speculații”, a scris funcționarul.

Foto: facebook

„În legătură cu speculațiile apărute în spațiul public, consider necesar să fac următoarele precizări:

Și aș începe cu soția mea, Viorica Cojuhari. Viorica și-a dat demisia din toate funcțiile deținute inclusiv funcția publică pe care o ocupa la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), pentru a pune punct oricăror speculații. Prezența ei în aceste funcții nu constituie o ilegalitate, totuși, a considerat necesar ca în aceste condiții să demisioneze pentru ca să nu mai planeze niciun dubiu asupra profesionalismului său și integrității familiei.

Viorica a participat la un concurs public, pe care l-a câștigat și așa a devenit salariată a Agenției Proprietății Publice (APP) încă în anul 2020. Odată cu venirea mea în fruntea APP în vara anului 2023, pentru prevenirea potențialelor conflicte de interese, Viorica a plecat de la APP și s-a angajat prin transfer în altă autoritate publică, conform pregătirii profesionale pe care o are - la MDED. Mai mult, printre primele ordine semnate de mine a fost și cel de revocare a ei din consiliul de administrare al ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, precum și din orice alt consiliu în care a fost desemnată din partea APP până la preluarea de către mine a mandatului de director.

Ulterior, dat fiind funcția deținută la MDED și în baza performanțelor personale, Viorica a fost propusă de minister pentru a face parte din consiliile de administrare și din consilii ale societății ale unor întreprinderi de stat sau societăți comerciale, a căror fondator este APP. Desemnarea ei în calitate de membru al acestor consilii nu contravine legislației cu privire la integritate și conflictele de interese și a fost efectuată conform indicațiilor MDED. Mai mult, ordinele de desemnare nu au fost semnate de mine.

Există organ specializat, care are competența de a se expune în astfel de situații - Autoritatea Națională de Integritate. Și eu sunt dispus să ofer acestei instituții toate informațiile necesare”, a scris Roman Cojuhari.

Viorica Cojuhari, soția lui Roman Cojuhari, șeful Agenției Proprietății Publice (APP), face parte din organele de conducere ale cel puțin trei întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni fondate și/sau aflate în subordinea instituției conduse de soțul ei.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a cerut șefului Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, să iasă cu o poziție și să ofere explicații pe marginea informațiilor apărute în spațiul public privind indemnizațiile de mii de euro ale soției ultimului, Viorica Cojuhari. „Vreau să văd cum argumentează, apoi vom face concluzii”, a declarat speakerul.


Pub