(video) „Conserve ale Kremlinului”. Liderul PAS, despre o eventuală coaliție cu „Alternativa”: De 3 ori să se lepede de Satana, apoi vom reveni la subiect

„Să se lepede mai întâi de Satana!”, astfel a răspuns liderul PAS, Igor Grosu, președintele Parlamentului, fiind întrebat despre o eventuală coaliție cu Blocul „Alternativa” în viitorul Legislativ. „Sunt conserve ale Kremlinului”, a notat speakerul prentru jurnaliști.

Foto: Colaj

„Să se lepede mai întâi de Satana! De trei ori să repete mă lepăd de Satana, atunci vom reveni la subiect”, a declarat Grosu.

Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu, Mark Tkaciuk au anunțat pe data de 31 ianuarie, într-o conferință de presă, crearea blocului politic „Alternativa”. „Lăsând la o parte ambițiile politice, am decis să ne unim forțele, în speranța de a furniza rezultate pentru cetățenii R. Moldova, de aici sau de peste hotare și știm sigur că acest lucru poate fi făcut. Este o nevoie urgentă să scoatem țara din criză, să salvăm R. Moldova și să o îndreptăm pe calea creării. Credem că a venit timpul ca R. Moldova să fie guvernată profesionist”, a declarat Ion Ceban.

În context, fostul premier Ion Chicu, liderul PDCM, a declarat că Republica Moldova „este a celor care contribuie la bugetul public național - agenții economici, persoanele fizice, diaspora”. „Ei sunt boss-ul, nu Recean, nu Grosu”, a spus Chicu, în cadrul conferinței la care primarul capitalei, liderul MAN, a anunțat crearea „blocului politic Alternativa”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, liderul PSRM, a venit cu o reacție după crearea blocului „Alternativa” și le-a dorit drum bun tuturor colegilor din opoziție: „Apar șanse reale ca prin eforturi conjugate ale opoziției, PAS să plece în istorie”.

Scenariul de bază e să vrea alte partide să facă alianță cu blocul politic „Alternativa”, iar PAS nu ar fi excepție în acest caz. Declarația a fost făcută de Ion Ceban, fiind întrebat dacă admite să fie creată o coaliție a blocului politic cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).


Pub