Scenariul apocaliptic al Băncii Mondiale! Moldova riscă să fie înghițită de secetă și înădușită de fum

30 Ian. 2025, 16:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Ian. 2025, 16:15 // Actual //  Ursu Victor

Moldova este una dintre cele mai vulnerabile țări din Europa din punct de vedere energetic, importând aproape integral cărbunele, gazele naturale și produsele petroliere, potrivit unui recent Raport de Țară privind Clima și Dezvoltarea, publicat de Banca Mondială. În plus, economia țării este intens poluantă, cu emisii de gaze cu efect de seră (GES) la 1.000 de dolari din PIB de șase ori mai mari decât media Uniunii Europene. Această realitate expune Moldova la riscuri economice semnificative, inclusiv la viitoarele tarife comerciale legate de carbon ale UE, care vor intra în vigoare în 2026.

Economia Moldovei, puternic dependentă de agricultură, este afectată de secetă și alte șocuri naturale, contribuind la creșterea economică slabă, volatilă și la sărăcia rurală accentuată. Schimbările climatice au amplificat frecvența și severitatea secetelor și inundațiilor, în timp ce poluarea aerului provoacă până la 3.000 de decese premature anual. Costurile economice ale acestor probleme sunt estimate la 164 de milioane de dolari pe an, echivalentul a 1,3% din PIB-ul țării în 2021.

Potrivit raportului, tranziția către o economie verde ar putea revitaliza și moderniza Moldova. Printre beneficiile enumerate se numără: crearea de locuri de muncă mai bine plătite, reducerea poluării aerului și a deceselor premature și îmbunătățirea securității energetice și a sănătății populației.

Raportul subliniază necesitatea unor politici centrate pe oameni, care să protejeze populația vulnerabilă, să consolideze protecția socială și să îmbunătățească accesul la infrastructură și servicii publice rezistente la schimbările climatice. În plus, este esențială pregătirea forței de muncă pentru tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.

În contextul provocărilor actuale și al riscurilor viitoare, raportul Băncii Mondiale se arată că în următorii 30 de ani, Moldova va avea nevoie de aproximativ 31 de miliarde de dolari pentru a îndeplini obiectivele planului de acțiune guvernamental și de 8 miliarde de dolari suplimentari pentru a atinge emisiile nete zero. Aproximativ două treimi din nevoile de investiții vor trebui să provină din sectorul privat, în special în sectoarele energiei, industriei și agriculturii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2025, 19:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2025, 19:57 // Actual //  Ursu Victor

În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că angajații Căilor Ferate din Moldova (CFM) trebuie să-și gestioneze resursele pentru a acoperi restanțele salariale, înă nu exlude și varianta subvenționării. Potrivit acestuia, instituția dispune de active neutilizate, inclusiv locomotive și vagoane vechi, care ar putea fi valorificate pentru a genera venituri.

„Ei singuri știu cât trebuie să-și caute bani, să-și plătească salariile, să-și câștige bani. Spre exemplu, au 85 de locomotive care stau ruinate complet și alte 90 care pot fi vândute. De asemenea, au o bază masivă de fier vechi care poate fi valorificată”, a spus Bolea.

Ministrul a subliniat că CFM are propria comisie responsabilă de administrarea bunurilor și stabilirea prețurilor de vânzare, fără implicarea Ministerului Infrastructurii. Totodată, Bolea a recomandat ca licitațiile pentru vânzarea activelor să fie organizate la nivel internațional, pentru a atrage mai mulți cumpărători și a obține prețuri mai bune.

„Dacă vor participa cumpărători din Turcia sau România, concurența mai mare le-ar putea aduce venituri mai mari. Este important să beneficieze de aceste posibilități”, a adăugat el.

Ministrul a precizat că deciziile privind vânzarea activelor neutilizate aparțin în totalitate administrației CFM, care trebuie să prioritizeze utilizarea resurselor pentru a asigura plata salariilor restante.

Feroviarii au protestat pe 14 februarie, în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, pentru a atrage atenția asupra restanțelor salariale acumulate și a cere soluționarea imediată a acestei probleme. Aceștia au anunțat că vor reveni la proteste în data de 28 de februarie. Este vorba de datorii la salarii în sumă de 190 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!