fbpx

foto | Tragedii pe șosele: Doi oameni au murit în accidente

Două accidente rutiere tragice s-au soldat cu pierderea a două vieți, aseară, în localități diferite din Republica Moldova. Primul incident a avut loc în jurul orei 21:30, în satul Răuțel, raionul Fălești, unde un biciclist de 74 de ani a fost lovit mortal de un autoturism.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit datelor preliminare, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil Toyota, se deplasa pe drumul dintre satele Răuțel și Pîrlița când a tamponat din spate bicicleta condusă de victimă. Impactul a fost puternic, iar biciclistul și-a pierdut viața pe loc.

Cel de-al doilea accident s-a produs aproximativ 30 de minute mai târziu, în jurul orei 22:00, pe traseul Chișinău-Orhei, în comuna Stăuceni. Un bărbat de 64 de ani, care traversa strada neregulamentar, a fost lovit de un Volvo condus de un șofer de 57 de ani. Din cauza traumatismelor suferite, pietonul a murit la locul accidentului.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcoolscopic, iar rezultatele au indicat că nu consumaseră alcool înainte de a urca la volan.

Organele de anchetă urmează să stabilească toate circumstanțele exacte ale accidentelor.

Articole asemănătoare

Back to top button