ultima oră, update | Moldovagaz și Tiraspoltransgaz au semnat contractul! Va avea loc o ședință comună

(update) Biroul Politici de Reintegrare anunță că „ pentru a discutat aspectele tehnice de implementare a suportului, urmează ca pe data de 30 ianuarie curent, să se desfășoare o ședință de lucru la nivel tehnic, la care vor fi invitați reprezentanții întreprinderilor din sfera energetică de pe ambele maluri ale Nistrului.
Știrea inițială:
SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat contractul de împrumut a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru susținerea funcționalității sistemului de gaze de pe malul stâng al Nistrului, anunță Moldovagaz.
Livrările se vor efectua pe baza solicitărilor parvenite de la SRL „Tiraspoltransgaz”.
Tiraspolul „salută intenția UE” și menționează că este necesară o întâlnire a specialiștilor în acest sens.
„Transnistria salută intenția UE de a acorda un grant financiar de urgență pentru sprijinirea pe termen scurt a republicii în contextul crizei umanitare și energetice.
Având în vedere lipsa unor informații exacte privind parametrii acestui sprijin, precum și interpretările unor oficiali ai Republicii Moldova, care contrazic conținutul scrisorii primite anterior de la reprezentantul politic al Moldovei, partea transnistreană a venit cu o inițiativă de organizare cât mai curând posibil a unei întâlniri între specialiști.
MAE al Transnistriei subliniază necesitatea desfășurării discuțiilor în cel mai scurt timp pentru a clarifica detaliile exacte ale propunerii menționate”, se arată în comunicatul publicat de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol.
Conform termenilor acordului, acest volum de gaze naturale urmează fi restituit până la 1 martie 2025.
Amintim că Uniunea Europeană va oferi de urgență R. Moldova un grant de 30 de milioane de euro, bani folosiți pentru procurarea de gaze naturale care vor fi utilizate de către centrala de la Cuciurgan pentru a produce energie electrică pentru malul drept al Nistrului la prețurile de până la sistarea de către Rusia a livrărilor de gaze naturale.