„În conformitate cu pct. 34 din Regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului public de selectare a candidatului la funcţia de director al Centrului pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării, aprobat prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1663-IX din 26 noiembrie 2024, Aparatul Președintelui Republicii Moldova anunţă prelungirea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării până pe data de 10 februarie 2025, ora. 17.00”, se arată în comunicatul emis de Președinție.
Pe data de 17 decembrie 2024, la un an de la crearea Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei, așa-zisul „Patriot”, Președinta Maia Sandu a semnat decretul pentru aprobarea Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului public de selectare a candidatului la funcția de director al respectivei instituții. La moment, funcția este ocupată de fosta ministră de Interne, Ana Revenco, numită pe o perioadă de tranziţie de 12 luni.
Guvernul a aprobat, la 12 iulie 2023, crearea Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, cunoscut în spațiul public cu denumirea „Patriot”, inițiativă ce aparținea președintei Maia Sandu.
În mai 2023, președinta Maia Sandu a anunțat lansarea inițiativei legislative de a crea o instituție care să combată propaganda dăunătoare statului RM și să apere cetățenii de manipulare și atacurile propagandistice constante. „În virtutea atribuțiilor oferite de Constituție voi propune Parlamentului spre adoptare crearea centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei - Patriot”, a spus Sandu.
Șefa statului a explicat cum centrul „Patriot” va lupta contra dezinformării. Maia Sandu a dat asigurări atunci că nu va fi introdusă cenzura.
Comunitatea WatchDog a venit cu obiecții privind crearea „Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei – Patriot”. Valeriu Pașa, expert al Comunității, într-o postare pe Facebook, precizează că și-a asumat rolul de sintetizare a tuturor propunerilor, în cadrul unei inițiative de politică publică, menită să creeze o agenție publică de tip StratCom, după modelul statelor democratice. „Au făcut modificări prin lege, iar luni dimineața i-au și pus capacul cu o denumire tâmpită, care discreditează întreaga idee și un an de muncă”, a declarat Valeriu Pașa. Potrivit lui, tergiversările au început după ce Președinția l-a desemnat pe Andrei Spînu, secretarul general, responsabil de elaborarea legii din partea instituției. „Dragă Andrei, găsește-ți te rog un domeniu la care chiar te pricepi și fă asta. Țara asta e prea mică pentru atâta management eficient cât iese din tine. Nu o mai ajuta atâta. Nu știu, cumpără covoare pentru președinție, de exemplu. Numai ai grijă să încapă în depozit”, a conchis expertul WatchDog. Fostul vicepremier a declarat că „nu comentează acuzațiile”.
În iulie 2023, s-a decis modificarea denumirii centrului, excluzând cuvântul „Patriot”.
La mijlocul lunii octombrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat scrisoarea prin care propunea Parlamentului numirea Anei Revenco în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.
Ulterior, Ana Revenco a venit cu o reacție: „Coordonarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării este o provocare pentru mine. Faptul că am fost nominalizată pentru această funcție de Președinta țării este o onoare și, totodată, o mare responsabilitate. Voi face tot ce îmi stă în puteri ca să asigur buna funcționare a unei instituții atât de importante pentru asigurarea stabilității sociale în țara noastră”.â
De cealaltă parte, fostul premier, Ion Chicu, a afirmat că, „Ana Revenco nu va reuși să lanseze activitatea centrului Patriot”.
La 19 octombrie, ex-ministra de Interne, Ana Revenco, a fost numită de Parlament în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Propunerea șefei statului a fost susținută cu votul a 60 de deputați, dar criticată dur de opoziție.
„În perioada august 2021 - iulie 2023, Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne. Având o vastă experiență în domeniul securității și comunicării strategice, a activat anterior și în funcția de Consilieră a Președintei Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și Secretar al Consiliului Suprem de Securitate. La fel, Ana Revenco a condus Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne și a fost fondatoare și directoare executivă a Centrului Internațional „La Strada” Moldova”, se menționa într-un comunicat al Președinției.
În primăvara anului 2024, Sala de audiență a Maiei Sandu a eliberat sediul pentru a face loc așa-zisului Centru Patriot, condus de fosta ministră de Interne, Ana Revenco.
La sfârșitul lunii noiembrie 2024, activiștii pro-PAS Marin Andoni și Radu Dudcovici au mers să protesteze la sediul așa-zisului Centru Patriot, după ce le-au fost blocate conturile pe TikTok, pe motiv că în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din R. Moldova au lansat mesaje xenofobe, de care PAS s-a disociat când a apărut un val de nemulțumire în societate. Cei doi, însă, au pupat lacătul insituției. Așa că au mers și la Parlament, unde s-au plâns deputei Veronica Roșca.
La un an de la crearea Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei, așa-zisul „Patriot”, inclusiv unii deputați PAS nu cunosc cu ce se ocupă acesta. „Eu nu cunosc foarte multe despre activitatea acestui centru. La un moment dat am căutat şi site şi nu am găsit. Cred că asta este viziunea celor care lucrează în acest centru, ca el să fie un pic așa, mai ascuns de ochii lumii”, a declarat Olesea Stamate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!