(video) Start evaluării ordinare a judecătorilor primelor instanțe: Cei care vor trece procedura vor primi și majorări la salarii

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, în ședința de astăzi, planul de evaluare ordinară a performanțelor judecătorilor pentru anul 2025. Cei care vor trece procedura primii se vor bucura primii și de majorări la salarii, anunță președintele Consiliului, Sergiu Caraman.

Foto: poza simbol

„Potrivit Legii cu privire la selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor, în special potrivit articolului 6, al.2, care spune că evaluarea ordinară se inițiază de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor, în baza unui plan de evaluare, aprobat de CSM. Respectiv, pentru a fi inițiată evaluarea ordinară de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor este necesar să aprobăm un plan de evaluare la CSM.

Deja avem un Colegiu pentru selecția și evaluarea judecătorilor funcțional, care s-a întrunit deja în câteva ședințe și este necesară procedura de evaluare ordinară, pe care o așteaptă tot sistemul judecătoresc. Am avut multe discuții legate de planul de evaluare, în special de lista, dar și de ordinea de evaluarea magistraților. Dacă judecătorii Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel trec evaluarea extraordinară, atunci judecătorii primelor instanțe nu vor trece prin Vetting, dar urmează să fie evaluați de Colegiul pentru selecție și evaluare. 

Întreaga societate așteaptă evaluarea judecătorilor, dar și judecătorii așteaptă să treacă prin această procedură, pentru că marea majoritate a judecătorilor au fost evaluați mai mulți ani în urmă și termenul a expirat.

Este o listă formată din peste 200 de judecători. Ordinea de evaluare este importantă, pentru că vor obține salariul mărit imediat ce vor fi evaluați de Colegiul de evaluare. De aceea, stabilirea ordinii de evaluare trebuie să fie corectă și echitabilă. Inițial vor fi evaluați judecătorii primelor instanțe care au fost transferați temporar la CSJ, apoi cei care au fost transferați temporar la Curțile de Apel și abia după judecătorii care înfăptuiesc justiție la primele instanțe. S-a propus ca ordinea de evaluare să fie în dependență de vechimea în funcția de judecător. Cel care are o vechime mai mare să fie evaluat primul, iar cei care au cea mai mică experiență în funcția de judecător să fie evaluați la urmă. Dacă au aceeași vechime în muncă, să fie evaluați în ordine alfabetică”, a punctat Sergiu Caraman, președintele CSM.

Cu majoritate de voturi, CSM a aprobat planul de evaluare ordinară a performanțelor judecătorilor pentru anul 2025.  


Pub