„L-am ascultat atent pe domnul prim-ministru al Energiei. Din păcate multe lucruri au rămas pentru mine în ceață. Plus, nu sunt de acord cu conceptul folosirii sprijinului financiar din partea partenerilor externi.
Unica claritate este că Chișinăul este de acord să ofere 3 milioane de m3 pentru malul stâng al Nistrului, în scopul menținerii presiunii în sistem. Mai departe să începe „непонятка”.
Uniunea Europeană oferă grant 30 milioane de euro pentru achiziționarea gazului pentru regiunea transnistreană pentru 10 zile, care va fi suficient și pentru producerea energiei electrice pentru malul drept. Deci, în pofida ultimelor promisiuni ale domnului Recean, revenim la dragostea cu Cuciurgan și administrația separatistă, dar deja pe banii europeni.
Din aluziile domnului Recean, am înțeles că se propune ca gazul să fie achiziționat de compania ungară MOL. Cine a decis acest lucru ? Noi știam că toți au agreat că tranzacția obligatoriu trece prin Moldova Gaz, care nu poate cumpăra gaz pe piața europeană și urmează să facă acest lucru prin altcineva. Iată că nu știu cine și nu știu de ce a decis că acest altcineva să fie firma ungură. Am auzit acum alta versiune, precum că gazul va fi rusesc și compania MOL are relații cu Gazprom. Atunci apare întrebarea: de ce pe banii UE trebuie să procurăm gaz rusesc și de ce Moldova Gaz direct nu poate cumpăra gaz de la Gazprom? După conferință de presă de azi suspiciunile față de acest intermediar doar au crescut. Miroase a o firmă-căpușă, selectată arbitrar?”, a întrebat Slusari.
„Dacă Chișinăul și UE salvează regiunea transnistreană de un colaps, de ce tot vorbim de același preț la energia electrică în perioada prea-criză? Moldova asigură donația regiunii separatiste în suma de 30 milioane euro și în continuare încă va achiziționa energia electrică de la MGRES, „prihvatizat” de Inter RAO, achitând acesteia în 10 zile peste 4 milioane de euro, marea majoritate dintre care vor merge pentru menținerea autorităților marionete. Oare nu era posibil în schimbul acestei donații europene să avem un preț de maximum 30 euro per Mwh?
Ce urmează după 10 februarie? Faptul că domnul Recean a vorbit despre răgaz măcar pe câteva zile după principiul „день прожить, да ночь продержаться”, denotă încă odată că Guvernul nu a fost pregătit pentru asemenea anvergură energetică. Totul ce se va întâmpla peste 14 zile rămâne un mister total, despre care prim-ministruL nu a rostit nici un cuvânt explicit. Lăsăm pentru titluri de știri programul de reziliență energetică pentru doi ani. Dacă aceasta era elaborată anul trecut, probabil acum am fi trăit în altă realitate. Dar așa e clar că pe 10 februarie nu putem aștepta un efect de la program, care încă nu există. Domnul prim-ministru ceva a vorbit rapid că avem și în continuare susținere financiară a UE. Dar aici, deocamdată, rămâne doar incertitudine și întrebări. Oare UE este gata să finanțeze în continuare procurarea gazelor pentru regiunea transnistreană în volume necesare pentru consum intern și producerea energiei electrice pentru malul drept? E nevoie de 90 milioane de euro pe lună sau peste un MILIARD de euro pe an la prețuri actuale de piață. Credeți că este posibil așa ceva? Dacă nu, care pot fi alte variante de procurare a gazelor pentru regiunea transnistreană? Doar rușii pot face acest lucru”, a mai declarat fostul deputat.
„După mine, cea mai bună soluție, atât pentru perioada până la 10 februarie, cât și în cadrul programului de reziliență energetică ar fi sprijinul financiar a Moldovei din partea UE pentru subvenționarea la primă etapă a procurării energiei electrice din România și consolidarea capacităților energetice interne în forma creșterii energiei regenerabile și instalării centralelor electrice moderne cu capacități de stocare a energiei electrice. Revenirea la dependența de Termocentrala Cuciurgan nu aduce nimic în afară de instabilitate și sprijinirea regimului separatist. Dacă UE dorește să ajute regiunii transnistrene în plină iarnă să evite criza umanitară, ar trebui să finanțeze procurarea gazului în cantități necesare pentru consum uman, iar malul drept are nevoie de sprijin temporar financiar pe doi ani pentru procurarea energiei electrice din alte surse decât MGRES.
Eu nu am văzut multă logică în planul guvernamental. Am rămas doar cu mai multe suspiciuni rezonabile”, a conchis Alexandr Slusari.
Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un grant de 30 de milioane de euro, pentru achiziționarea volumelor de gaze naturale pentru primele 10 zile din luna februarie, ca MGRES să producă energie electrică pe care o va livra pe malul drept la costurile de până la criza energetică. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, în cadrul unei conferințe susținute pe 28 ianuarie.
Totodată, premierul a anunțat că, Chișinăul oferă cu împrumut 3 milioane de metri cubi de gaze malului stâng al Nistrului.
Tiraspolul a cerutn pe datorie 3 milioane de metri cubi de gaz de la Chișinău. Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău urma să examineze, astăzi, această solicitare, a anunțat Vadim Krasnoselski, într-o adresare video.
Deputatul BCS Grigore Novac acuză actuala guvernare că în loc să caute soluții pentru a evita o eventuală criză energetică în țară, atunci când aceasta încă nu s-a produs, „a lansat o retorică din domeniul fantasticului că suntem independenți din punct de vedere energetic”. „Toți își făceau cruce, mai ales cei din PAS, spuneau că în sfârșit am scăpat de Gazprom. Nu ne mai șantajează nimeni”,
De cealaltă parte, deputatul PAS Radu Marian declară că gazele rusești pentru regiunea transnistreană, pentru care moldovenii din estul Moldovei plătesc câte un leu metrul cub sunt ca „un drog de care trebuie să scăpăm". Tot el, însă, insistă că Gazprom „trebuie să livreze gaze naturale regiunii transnistrene, conform contractului încheiat”.
În decembrie 2024, Igor Dodon declara: „Dacă Maia Sandu nu vrea să negocieze cu Moscova, să meargă la Zelenski, sunt prieteni. Odată ce nu vom avea curent de la Cuciurgan, vor fi deconectări”.
Mai nou, Dodon a declarat că gaz pentru regiunea transnistreană s-a găsit, dar guvernarea de la Chișinău pune condiții pentru ca acesta să ajungă pe malul stâng al Nistrului: „Gazul poate să ajungă în Transnistria, dar cu tărăgănarea asta de 10 zile în care se bălbâie și Sandu și Recean, acolo oamenii îngheață”. Fostul șef de stat i-a adresat și o întrebare Maiei Sandu: „Dvs spuneți că sunteți în relații foarte bune cu Zelenski, mergeți, strigați Slava Ucraine, dar de ce nu-l rugați să permită volumele de gaz măcar pentru Moldova? Atunci și energia electrică va fi mai ieftină. Nu vrei să faceți acest lucru. Intenționat sau nu?”.
La 21 ianuarie, Ministerul Energiei anunța că Gazprom nu a făcut rezervări pe gazoductul transbalcanic pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană nici pe februarie.
La 20 ianuarie, așa-zisul lider din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, a declarat că Tiraspolul este gata să primească gaz prin intermediul companiei „Moldovagaz”.
Totodată, Vadim Krasnoselski a publicat scrisoarea „Tiraspoltransgaz” către „MoldovaGaz”, prin care informează că autoritățile din stânga Nistrului sunt gata să achiziționeze prin intermediul companiei gaz și să achite pentru furnizări, dar la care încă nu a parvenit niciun răspuns. Liderul de la Tiraspol s-a adresat președintei Maia Sandu și i-a cerut „să se țină de cuvânt”.
La rândul său, Maia Sandu a declarat că „MoldovaGaz s-a oferit să cumpere gaze pentru malul stâng, iar Ucraina s-a oferit să livreze cărbune. Ambele oferte au fost refuzate, la fel cum nu sunt acceptate nici ajutoarele umanitare oferite de Guvern”. „Nu cred că vor accepta, pentru că în spatele regimului stă Kremlinul”, a mai adăugat șefa statului.
Anterior, Vadim Krasnoselski, a acuzat Chișinăul de blocarea furnizării de gaz către regiunea transnistreană. „Observăm o rezistență acerbă din partea oficialilor din Republica Moldova, cu scopul de a grava criza existentă”, a menționat acesta într-o postare pe rețele adresată președintei Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean a declarat că a avut o discuție cu așa-zisul lider de la Tiraspol, după ce ultimul a venit de la Moscova. „Obiectivul meu era să temperez spiritele și să nu admitem excaladarea situației”, a menționat prim-ministrul.
Livrările de gaz rusesc în regiunea transnistreană vor fi reluate, în curând, a declarat Vadim Krasnoselski, în cadrul unui briefing organizat după vizita sa la Moscova.
Vadim Krasnoselski a zburat, prin Aeroportul Chișinău, la Moscova, în timp ce regiunea se confruntă cu o criză energetică, după ce gigantul rus Gazprom a oprit livrarile de gaze. În context, președinta Maia Sandu a precizat că „cunoaște” despre vizită, care este încă o dovadă că nu există „impedimente din partea Chișinăului de a găsi soluții pentru criza gazelor”.
Președinta Maia Sandu a efectuat pe 9 ianuarie o vizită de lucru în Zona de Securitate a Republicii Moldova, alături de prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. „S-a discutat despre probleme și soluții, iar una din ele ar fi ca Ucraina să livreze cărbuni pentru Centrala de la Cuciurgani, iar ei să achite cu energie. Chișinăul și Kievul vor discuta despre aceasta”, a menționat șefa statului, după vizită.
De cealaltă parte, localnicii din Copanca s-au arătat nemulțumiți de propunerile șefei statului de a plăti un tarif pentru curentul electric echivalent cu cel pe care îl plătesc cetățenii de pe malul drept și au aruncat mai multe replici în adresa oficialei. „În 4 ani nimic nu s-a făcut, chiar mai rău și mai rău”, „Lăsați-ne în pace cum am fost”, „La așa preț, pune-l lu'mă-ta!”, „Валите в свой Кишинёв”, „Ne vom încălzi cu tizic, dar nu vrem așa prețuri „europene””; au strigat oamenii prezenți la întrevederea cu Maia Sandu.
În regiunea din stânga Nistrului a fost instituită stare de urgență în economie, din cauza problemei livrării gazelor naturale în regiune. Decizia a fost anunțată de așa-zisul lider din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.
Gazprom a oprit livrările de gaze către Moldova de la 1 ianuarie 2025 din cauza datoriilor, dar și după expirarea contractului de tranzit cu Ucraina.
Ex-ministrul Energiei, Victor Parlicov, a fost la Sankt Petersburg, pentru a purta negocieri cu Gazprom, legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană. Negocierile vin în contextul riscului de a întrerupe tranzitarea gazelor rusești a teritoriului Ucrainei, din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul între Gazprom și Naftogaz. Cu câteva zile înainte să plece în Rusia, ministrul Parlicov, a semnat, la Istanbul, împreună cu omologul său turc, Alparslan Bayraktar, un Memorandum de Cooperare în domeniul energetic”.
Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de o jurnalistă dacă intenționează „să se implice în discuțiile cu Gazprom” pe problema asigurării cu gaze naturale. Șefa statului însă a fugit de răspuns, iar paza sa de corp a ținut jurnalista departe de șefa statului.
Parlicov a admis că Moldova ar putea fi nevoită să achiziționeze energie electrică din altă parte de la 1 ianuarie și nu din regiunea transnistreană, iar costurile vor fi mai mari: Am avut acest scenariu în calcul când ne-am pregătit de iarnă. Vom achiziționa energie electrică din altă parte, da, ne asumăm că va fi mai scump. Apelăm și la sprijinul partenerilor internaționali, fără ei nu vom putea trece de scenariul în care regiunea transnistreană nu are gaze deloc sau suficient”.
Totodată, Parlicov a anunțat că președintele Gazprom, Alexei Miller, a solicitat părții moldovenești să discute cu autoritățile din Ucraina, pentru a le convinge să continue tranzitul de gaze naturale din Rusia spre R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!