Bursa de energie din Republica Moldova devine realitate. Procedurile operaționale au Intrat în vigoare

28 Ian. 2025, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Ian. 2025, 17:33 // Actual //  Ursu Victor

Începând de astăzi, Republica Moldova face un pas semnificativ în direcția unei piețe energetice mai eficiente și mai transparente, odată cu aprobarea și intrarea în vigoare a procedurilor operaționale ale Operatorului Pieței de Energie din Moldova (OPEM). Aceste proceduri, care au fost supuse consultărilor publice și avizate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), vizează implementarea Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) și a Pieței pe Parcursul Zilei (PPZ), ce vor permite tranzacționarea energiei electrice pe termen scurt, inclusiv din surse regenerabile.

Prin aceste noi reglementări, se stabilesc mecanismele de formare a prețurilor și regulile pentru tranzacționarea energiei electrice, contribuind la un cadru concurențial și transparent. De asemenea, acestea vor facilita ajustarea în timp real a portofoliilor de energie ale participanților pe piață, aducând un plus de flexibilitate și eficiență sistemului energetic național.

OPEM, o filială a SA „OPCOM” din România, a fost desemnată operator al pieței de energie electrică în Republica Moldova începând cu anul 2024. Aceasta va gestiona piețele PZU și PPZ, iar lansarea acestei piețe va permite și integrarea mai profundă a Moldovei în piața energetică europeană, în urma sincronizării sistemului energetic cu cel continental ENTSO-E și cuplării piețelor de energie din Moldova și Ucraina.

În prezent, în Republica Moldova activează 84 de companii licențiate pentru furnizarea de energie electrică, însă doar doi furnizori de pe piața concurențială au o cotă de piață semnificativă. Se estimează că, odată cu implementarea pieței de energie și funcționarea OPEM, cota pieței libere de energie electrică va crește considerabil, ceea ce va aduce beneficii semnificative consumatorilor și va sprijini dezvoltarea sectorului energetic național.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Feb. 2025, 14:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Feb. 2025, 14:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Parlamentul Ucrainei a adoptat o lege care permite achiziția a doi reactori nucleari destinați unei centrale neterminate din Bulgaria, construită inițial în perioada sovietică. Noile unități, pe care Ucraina plănuiește să le pună în funcțiune în următorii 2-3 ani, vor contribui la compensarea pierderii Centralei Nucleare Zaporojie, ocupată de Rusia, și la refacerea capacităților de producție distruse de bombardamentele rusești.

Negocierile pentru achiziție au început în vara anului 2023. Compania „Energoatom” spera să demareze instalarea reactoarelor la Centrala Nucleară Hmelnițki din vestul Ucrainei încă din iunie 2024. Cu toate acestea, lipsa cadrului legislativ a întârziat proiectul, potrivit Reuters. Deși tranzacția a întâmpinat critici din partea unor parlamentari și experți energetici, Rada Supremă a aprobat marți legea necesară pentru achiziție. Suma exactă a tranzacției nu a fost dezvăluită, dar oficialii ucraineni au indicat anterior că Bulgaria solicită 600 de milioane de dolari.

Reactoarele vor fi instalate la Centrala Hmelnițki, care a fost proiectată pentru patru unități, dintre care doar două au fost construite, lucrările la celelalte fiind suspendate după dezastrul de la Cernobîl.

Reactoarele achiziționate provin de la centrala nucleară „Belene” din Bulgaria, un proiect început în perioada sovietică, continuat ulterior de Rosatom și oprit în 2012. Martin Vladimirov, director în cadrul Centrului pentru Studiul Democrației din Sofia, a descris proiectul „Belene” drept un instrument-cheie prin care Rusia a încercat să își extindă influența asupra elitei politice și economice din Bulgaria.

În contextul în care energia nucleară reprezintă 60% din producția de electricitate a Ucrainei, reactoarele bulgare sunt esențiale. Ucraina a suferit pierderi semnificative din cauza atacurilor rusești: 90% din capacitățile de producție termică și 40% din cele hidroelectrice au fost distruse, conform autorităților ucrainene.

Ministrul Energiei din Ucraina estimează că primul dintre cei doi reactori ar putea deveni operațional în 2-3 ani. Președintele Volodimir Zelenski a salutat decizia Radei, considerând-o „un pas important” pentru securitatea energetică a țării: „Acești reactori ne vor permite să trecem peste lunile de iarnă fără să depindem de importuri de energie electrică”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!