O femeie din Edineț – arsă de vie, după ce locuința ei a fost cuprinsă de flăcări

O femeie de 78 de ani a murit într-un incendiu izbucnit într-o casă din satul Parcova, raionul Edineț, în după-amiaza zilei de 26 ianuarie 2025. Apelul de urgență a fost recepționat de Serviciul 112 la ora 12:20, iar la fața locului a fost trimisă de urgență o echipă de pompieri și salvatori.
La sosirea echipajului, incendiul cuprinsese deja bunurile din interiorul unei camere cu o suprafață de 30 de metri pătrați. În timpul intervenției, pompierii au descoperit cadavrul carbonizat al unei femei pe patul amplasat lângă sobă. Conform primelor cercetări, victima s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon înainte de a fi cuprinsă de flăcări.
Incendiul a fost lichidat complet la ora 13:41, iar din primele concluzii ale salvatorilor, cauza probabilă a izbucnirii acestuia a fost suprasolicitarea sobei de încălzit pe combustibil solid.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reamintește populației să respecte cu strictețe regulile antiincendiare atunci când folosesc sobele de încălzit. Specialiștii recomandă îndepărtarea obiectelor ușor inflamabile din apropierea surselor de căldură și verificarea regulată a echipamentelor pentru a preveni tragedii similare.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate cinci cazuri de intoxicații cu produse de ardere, soldate cu 12 victime, dintre care 10 minori. Autoritățile fac un apel către cetățeni să acorde o atenție sporită siguranței în locuințe și să prevină astfel de situații dramatice.