fbpx

Semnat la Kiev: Diplomele și titlurile științifice din R. Moldova, recunoscute în Ucraina

În cadrul vizitei de lucru a președintei Maia Sandu la Kiev, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a semnat un acord cu ministrul Educației și Științei al Ucrainei, Oksen Lisovîi, privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și titlurilor științifice între Republica Moldova și Ucraina.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Acest acord va facilita mobilitatea profesională și educațională între cele două țări, oferind oportunități mai bune pentru studenți și profesori. Profesorii din Ucraina vor putea să predea în școlile din Moldova, iar cei din Republica Moldova vor avea acces la mai multe oportunități de colaborare în Ucraina.”, scrie Ministerul Educației.

Potrivit sursei, acordul va sprijini integrarea mai rapidă a refugiaților ucraineni în sistemul educațional din Moldova, prin recunoașterea diplomelor lor, și va contribui la diversificarea personalului didactic, într-un context educațional tot mai solicitat.

Amintim că în cadrul vizitei șefei statului, Maia Sandu, la Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă, 25 ianuarie, că Ucraina ar putea trimite cărbune către centralele termice din Transnistria, la un preț mic sau chiar gratuit, în contextul în care această regiunea separatistă este afectată de întreruperi de curent şi de oprirea gazului rusesc, de la începutul lunii ianuarie.

Articole asemănătoare

Back to top button