Cu toate acestea, stilul abordat de Melania Trump nu a fost pe placul tuturor. În timp ce unii au apreciat aspectul elegant și rafinat, alții l-au perceput ca fiind exagerat și nepotrivit contextului. Maurice Munteanu a asociat ținuta cu imagini și simboluri ce transmit mesaje controversate, iar pălăria a fost comparată cu elemente teatrale sau costume din filme, atrăgând comentarii ironice pe rețelele de socializare.
Fashion editorul a comparat pălăria impunătoare a Primei Doamne cu un accesoriu demn de personajul Zorro, considerând-o exagerată și nepotrivită pentru momentul solemn. De asemenea, el a catalogat ansamblul vestimentar drept „cinic și vulgar”, afirmând că transmite un mesaj de sfidare și oportunism. Într-un comentariu ironic, Munteanu a adăugat că Melania și Donald Trump „se merită unul pe altul”, descriindu-i drept un „ansamblu grotesc”.
„Zorro revine sub forma imigrantei, ce paradox, fix ce detestă clovnul care îi e soț, care a bifat tot: de la dans la bară la modelling categoria C, descriind perfect cele mai penale, la propriu, versuri din istoria modernă: “Diamonds are a girl’s best friend!”. Cu dinții prea albi și tocurile prea înalte, poartă pălăria care transmite cel mai cinic & vulgar mesaj adresat umanității – sfidarea supremă din partea concurentei obscure la Miss care a tras lozul. O ținută de cioclu care îngroapă democrația, o ținută de Chiriță parvenită, o țoapă. Se merită unul pe altul, se potrivesc. Împreună alcătuiesc un ansamblu grotesc!”, a scris Maurice Munteanu pe Instagram.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!