Banca Centrală a Turciei reduce dobânda de politică monetară cu 250 puncte de bază

23 Ian. 2025, 16:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Ian. 2025, 16:31 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Turciei a decis, pentru a doua lună consecutiv, să reducă dobânda de politică monetară cu 250 puncte de bază, ajungând la 45%, față de 47,5% anterior, potrivit Agerpres. Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni conduse de guvernatorul Fatih Karahan și este în linie cu așteptările pieței.

În comunicatul oficial, banca a renunțat la referințele anterioare legate de inflația lunară, care a fost un indicator-cheie, și a menționat că politica monetară va fi ghidată de analiza inflației așteptate și realizate. Analiștii estimează că Banca Centrală a Turciei va continua să relaxeze politica monetară în următoarele șapte reuniuni din acest an.

Datele recente ale Institutului de Statistică al Turciei (TurkStat) arată o scădere a inflației la 44,38% în decembrie, comparativ cu 47,09% în noiembrie și 48,58% în octombrie. Aceasta este cea mai mică valoare a inflației din luna iunie 2023. Banca Centrală vizează o inflație de 21% la finalul anului 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2025, 19:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2025, 19:57 // Actual //  Ursu Victor

În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că angajații Căilor Ferate din Moldova (CFM) trebuie să-și gestioneze resursele pentru a acoperi restanțele salariale, înă nu exlude și varianta subvenționării. Potrivit acestuia, instituția dispune de active neutilizate, inclusiv locomotive și vagoane vechi, care ar putea fi valorificate pentru a genera venituri.

„Ei singuri știu cât trebuie să-și caute bani, să-și plătească salariile, să-și câștige bani. Spre exemplu, au 85 de locomotive care stau ruinate complet și alte 90 care pot fi vândute. De asemenea, au o bază masivă de fier vechi care poate fi valorificată”, a spus Bolea.

Ministrul a subliniat că CFM are propria comisie responsabilă de administrarea bunurilor și stabilirea prețurilor de vânzare, fără implicarea Ministerului Infrastructurii. Totodată, Bolea a recomandat ca licitațiile pentru vânzarea activelor să fie organizate la nivel internațional, pentru a atrage mai mulți cumpărători și a obține prețuri mai bune.

„Dacă vor participa cumpărători din Turcia sau România, concurența mai mare le-ar putea aduce venituri mai mari. Este important să beneficieze de aceste posibilități”, a adăugat el.

Ministrul a precizat că deciziile privind vânzarea activelor neutilizate aparțin în totalitate administrației CFM, care trebuie să prioritizeze utilizarea resurselor pentru a asigura plata salariilor restante.

Feroviarii au protestat pe 14 februarie, în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, pentru a atrage atenția asupra restanțelor salariale acumulate și a cere soluționarea imediată a acestei probleme. Aceștia au anunțat că vor reveni la proteste în data de 28 de februarie. Este vorba de datorii la salarii în sumă de 190 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!