„Potrivit sentinței recent emise de Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, bărbatul a fost recunoscut vinovat pentru comiterea ambelor infracțiuni, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, prin aceiași sentință, a fost încasat de la inculpat, în beneficiu angajaților MAI supuși violenței, un prejudiciu moral în sumă totală de 10 000 de lei.
Conform învinuirii înaintate de procurorii de la Ialoveni, inculpatul, pe data de 1 decembrie 2023, aflându-se la domiciliul său, având drept scop sistarea activității de serviciu a angajaților Inspectoratului de Poliție Ialoveni, care au fost solicitați pentru documentarea unui caz de violență în familie, a manifestat un comportament agresiv, i-a înjurat și amenințat pe oamenii legii, totodată aplicând violență fizică asupra ambilor polițiști.
Ulterior, fiind escortat la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, din intenții huliganice, a încălcat ordinea publică prin distrugerea bunurilor materiale din cadrul Inspectoratului, fapte care au dus la întreruperea temporară a activității normale a instituției vizate. În continuare, acesta a opus rezistență violentă la încercările polițiștilor de a-i curma acțiunile huliganice, prin îmbrânciri și amenințări cu răfuială fizică și înjurături”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!