fbpx

video | Șapte polițiști din R. Moldova, cercetați penal după ce au pretins bani de la șoferi: „Ai numărat ce ți-am dat?”

Procurorii PCCOCS, alături de ofițerii SPIA, anchetează șase polițiști de la Direcția patrulare „Centru” și un angajat al Inspectoratului de Poliție Strășeni, suspectați că ar fi primit bani de la șoferi pentru a evita aplicarea sancțiunilor legale. În urma perchezițiilor, au fost identificate probe ce susțin acuzațiile de corupție pasivă și activă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai exact, în schimbul banilor primiți cei șapte bănuiți cu vârste cuprinse între 27 și 39 ani, nu ar fi întreprins măsurile prevăzute de lege pentru documentarea infracțiunilor şi a contravențiilor din domeniul circulației rutiere, comise de conducătorii auto, iar în unele cazuri aceștia acționau ilegal și întru mușamalizarea încălcărilor.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat mai multe mijloace de probă cu relevanță cauzei penale privind comiterea coruperii pasive și coruperii active.

Prin urmare, polițiștii investigați penal au fost citați în fața autorităților de drept, iar în privința a patru din ei a fost înaintată bănuiala, urmând ca alții trei să se prezinte în acest scop, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articole asemănătoare

Back to top button