fbpx

foto | Institutul de Medicină Urgentă va avea un bloc operator modern

Un nou bloc operator a fost inaugurat joi, 16 ianuarie, la Institutul de Medicină Urgentă IMU din Chișinău. Acesta este dotat cu 15 săli chirurgicale moderne.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Ministerului Sănătății, în premieră, în Republica Moldova sălile de operații sunt integrate cu departamentele de anestezie și terapie intensivă și cel de imagistică.

Aceasta va permite monitorizarea continuă a funcțiilor vitale ale pacienților în perioadele intra și postoperatorii și vizualizarea informaţiilor de la diverse sisteme de investigare (angiografie, rezonanță magnetică, tomografie computerizată, endoscopie) nemijlocit în compartimentul steril al sălii. În 24 de ore, într-o sală de operație vor fi efectuate în medie câte 5-6 intervenții chirurgicale”, precizează Ministerul Sănătății.

Blocul operator este dotat cu mese chirurgicale specializate, cu multiple posibilităţi de adaptare poziţională a pacienților (chirurgie generală, chirurgie vertebrală, traumatologie și ortopedie, neurochirurgie, chirurgie oro-maxilo-facială, oftalmologie, urologie, ginecologie, chirurgie toracică, chirurgie endovasculară etc.).

Totodată, acesta este echipat cu trei sisteme de ventilare speciale, care asigură sălile de operaţii cu flux de aer laminar, steril, prin filtre Hepa, iar saloanele din Secția anestezie și terapie intensivă cu aer proaspăt.

Sălile de operații și preoperatorii sunt dotate cu mașini performante de anestezie, monitoare cardio-pulmonare, pandante anesteziologice, dulapuri din oțel inoxidabil pentru instrumentar și consumabile, mese pentru instrumente chirurgicale, cărucioare pentru aparataj și anesteziologice etc.

Cele 15 săli chirurgicale dispun de două surse autonome de alimentare cu energie electrică şi reţele proprii de alimentare cu gaze medicale, asigurând condiţii de maximă securitate pentru pacienți.

În sălile de operații, medicii chirurgi și anesteziologi dispun de echipament medical de ultimă generație: aparate moderne, RXTV cu memorie pentru intervenții sub control radiologic, truse de instrumente pentru intervenții chirurgicale laparascopice în sfera chirurgiei generale, traumatologiei, ortopediei și neurochirurgiei, microscoape pentru intervențiile chirurgicale oftalmologice, neurologice sau de chirurgie plastică, etc. Astfel, infrastructura clădirii modernizate oferă condiţii excelente pentru tratamentul chirurgical al pacienţilor.

Totodată, în blocul chirurgical sunt 12 paturi pentru trezirea pacienților.

Potrivit Ministerului Sănătății, reconstrucția blocului operator va contribui la soluționarea urgențelor medico-chirurgicale în condiții mai sigure, majorarea numărului de intervenții chirurgicale, de la 31 de mii în anul 2024 la 35 de mii în 2027, micșorarea incidenței bolilor nosocomiale, inclusiv a infecțiilor plăgilor operatorii, infecțiilor urinare, infecțiilor de cateter și a pneumoniilor pentru pacienții intubați.

Reconstrucția și dotarea blocului operator din cadrul IMU au costat peste 177 de milioane de lei, bani achitați din bugetul de stat și cu susținerea Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA).

Articole asemănătoare

Back to top button