Chișinăul ar putea renunța la energia de la MGRES, chiar dacă Gazprom reia livrările de gaze, spune Recean

Premierul Dorin Recean a declarat că Republica Moldova ar putea să nu mai achiziționeze energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), chiar dacă livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană vor fi reluate. Decizia este condiționată de lipsa unor garanții ferme privind stabilitatea acestor livrări.
„Chișinăul ar putea cumpăra energie electrică de la MGRES doar dacă există garanții ferme că nu vor fi întreruperi ale livrărilor de gaze naturale, ceea ce nu văd posibil. Dacă nu există astfel de garanții, pe cetățean îl costă mai scump”, a explicat premierul Dorin Recean.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În PROfunzime”, unde premierul a subliniat că instabilitatea livrărilor de gaze din regiunea transnistreană reprezintă un risc major pentru securitatea energetică a țării.
„Reluarea livrărilor de gaze naturale din stânga Nistrului, indiferent de volum, nu înseamnă că ele nu pot fi stopate peste o lună, două sau la fiecare două săptămâni. Trebuie să urmărim, în primul rând, stabilitatea livrărilor”, a adăugat Recean.
Premierul a reiterat că lipsa de garanții privind livrările de gaze poate genera costuri suplimentare pentru cetățeni.