„Sunt oameni care au creat o lume paralelă și se ocupă cu spălarea creierelor. Zilnic, sute de mii de oameni spun că albul e negru și invers, care prezintă eșecurile guvernării actuale drept reușite. Oamenii au senzația că trăiesc în lumi paralele. Miile de oameni care formează opinia publică și o influențează fac parte din ONG și cu părere de rău, nu promovează interesele țării. Acest fapt îl conștientizează întreaga clasă politică și e clar că reprezintă un pericol pentru țară, pentru că cetățeanul pe de o parte își exprimă nemulțumirea și este pregătit să iasă și la proteste, iar pe de altă parte, zi de zi citește informații potrivit cărora, la noi totul este bine, primim compensații. Nimeni nu spune că aceste compensații sunt din contul majorării veniturilor din TVA, după majorarea tarifelor la gazele naturale. Din proprii noștri bani, ne aruncă niște compensații și totuși, sute de oameni zilnic amintesc despre asta: „Priviți cum are grijă de voi guvernarea”. Oamenii nu înțeleg ce se întâmplă.
Indiferent ce problemă apare la noi, în loc să căutăm soluții, noi căutăm cine e vinovat. Chiar și în cazul crizei energetice. Ați auzit motivele reale care au dus la această criză, care era de așteptat să se întâmple? Toți cunoșteau că pe 31 decembrie expiră termenul de livrare a gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei. Mereu Rusia e vinovată, sunt de acord că parțial e vinovată, dar pentru ce avem în țară structuri de stat? Le creăm doar pentru a ne soluționa problemele. În caz contrar pentru ce ne trebuiesc oameni pe care îi întreținem din impozitele noastre? Numai oamenii slabi caută vinovați, cei puternici caută soluții”, a punctat Alexandr Stoianoglo.
Fostul Procuror General consideră că CSS trebuia convoncat mult mai devreme, și nu ieri: „Din start autoritățile trebuiau să comunice cu Tiraspolul, Rusia, Ucraina, nu am văzut nicio acțiune din partea actualei guvernări, nici a președintei, cu excepția deplasării la Copanca. Consiliul Suprem de Securitate trebuia convocat încă atunci când problema a apărut, dar nu am văzut niciun interes al autorităților față de această problemă”.
„Mai mult, cred că totul s-a făcut așa încât să fie instituită Starea de urgență, ca să poată lua decizii cum vor, într-un cerc restrâns de persoane, exceptând legislația în vigoare”, a conchis Stoianoglo.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a explicat cum se formează prețul de 4,10 lei/kWh la curentul furnizat consumatorilor casnici.
Ieri, președinta Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate, pentru a discuta despre situația din sectorul energetic și măsurile de asistență pentru populație.
„Criza este provocată de Gazprom, în pofida obligațiilor contractuale pe care le are. Chișinăul nu împiedică tranzitul de gaze rusești pe teritoriul nostru. Despre aceasta a anunțat și fostul ministru, Victor Parlicov la întrevederea cu șeful Gazprom. Chișinăul s-a adresat Tiraspolului pentru a ajuta în această criză, dar răspunsul a fost negativ și a fost refuzată oferta unui ajutor umanitar din partea Chișinăului și a partenerilor externi. Scopul acestei crize provocate de Kremlin este escaladarea situației”, a declarat Maia Sandu, după CSS.
Agenția Națională pentru Reglementare Energetică a apobat prețuri mai mari la curent electric. Astfel, tariful pentru energia electrică, furnizată de „Premier Energy” a ajuns la 4 lei și 10 bani (fără TVA) pentru kw/h. Tariful pentru energia electrică furnizată de „FEE Nord” a fost majorat cu 65% și constituie 4 lei și 68 de bani (fără TVA) pentru kw/h.
Guvernul va oferi compensații la energia electrică, după ce pe data de 3 ianuarie au fost aprobate tarife mai mari. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă.
„Solicitarea de ajustare a prețurilor la energia electrică furnizată se datorează în cea mai mare parte creșterii exponențiale a costurilor de procurare a energiei electrice din diferite surse, în baza contractului semnat cu S.A. Energocom”. Este explicația furnizorului Premier Energy privind creșterea tarifelor la energie electrică.
„Este o presiune enormă atât pentru cetățeni cât și pentru Administrațiile Publice Locale și agenții economici. Ca și consecință vor crește restul prețurilor la servicii și produse. Oamenii vor fi nevoiți să achite mai mult nu doar pentru energie, dar și pentru consumul zilnic”. Este reacția primarului capitalei, Ion Ceban, după ce furnizorii de energie electrică au cerut majorarea tarifelor.
SA „Moldovagaz”, împreună cu SA „Energocom”, este dispusă să ofere asistență, inclusiv suportul tehnic și comercial, SRL Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze naturale pe orice platformă europeană de gaze pe baza condițiilor de piață, pentru a asigura locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în situația de criză actuală”. Anunțul a fost făcut de compania Moldovagaz, într-un comunicat de presă.
Liderul PSRM, Igor Dodon, consideră că „Guvernul Maiei Sandu poartă resposabilitate pentru criza energetică din țară”. „Da, actuala guvernare poate să dea vina pe orișicare, pe ruși, pe ucraineni, pe extratereștri, dar ea se face vinovată că am ajuns în această situație”, a declarat fostul șef de stat.
Pe data de 30 decembrie, președinta Maia Sandu a purtat discuții pe criza energetică, cu premierul Dorin Recean, speakerul Igor Grosu și vicepremierul Oleg Serebrian. „Împreună cu partenerii de dezvoltare vom acorda ajutor umanitar cetățenilor noștri de pe malul stâng”, a menționat șefa statului.
Pe data de 17 decembrie, Ministerul Energiei a anunțat că gigantul rus Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate de transport pentru luna ianuarie 2025, pentru Republica Moldova.
Parlamentul a aprobat pe data de 13 decembrie instituirea stării de urgență, în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie 2024.
Anterior, Victor Parlicov a explicat în ce mod s-a ajuns la solicitarea de majorare a tarifului la gaz din partea Moldovagaz, după ce în septembrie, premierul Dorin Recean dădea asigurări populației că în noul sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și la electricitate.
Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de o jurnalistă dacă intenționează „să se implice în discuțiile cu Gazprom” pe problema asigurării cu gaze naturale. Șefa statului însă a fugit de răspuns, iar paza sa de corp a ținut jurnalista departe de șefa statului.
În noiembrie, Victor Parlicov a fost la Sankt Petersburg, pentru a purta negocieri cu Gazprom, legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană. Negocierile vin în contextul riscului de a întrerupe tranzitarea gazelor rusești a teritoriului Ucrainei, din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul între Gazprom și Naftogaz. Cu câteva zile înainte să plece în Rusia, ministrul Parlicov, a semnat, la Istanbul, împreună cu omologul său turc, Alparslan Bayraktar, un Memorandum de Cooperare în domeniul energetic”.
Revenit în Moldova, Parlicov a prezentat detalii despre întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt Petersburg.
Victor Parlicov a admis că Moldova ar putea fi nevoită să achiziționeze energie electrică din altă parte de la 1 ianuarie și nu din regiunea transnistreană, iar costurile vor fi mai mari: Am avut acest scenariu în calcul când ne-am pregătit de iarnă. Vom achiziționa energie electrică din altă parte, da, ne asumăm că va fi mai scump. Apelăm și la sprijinul partenerilor internaționali, fără ei nu vom putea trece de scenariul în care regiunea transnistreană nu are gaze deloc sau suficient”.
Totodată, fostul ministrul Energiei a anunțat că președintele Gazprom, Alexei Miller, a solicitat părții moldovenești să discute cu autoritățile din Ucraina, pentru a le convinge să continue tranzitul de gaze naturale din Rusia spre R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!