Salmonellă la o fermă de găini din Valea Perjei. Consumatorii sunt rugați să returneze ouăle la magazin

S-a depistat Salmonellă la o fermă de găini din Taraclia. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, ferma de păsări SRL „Aviton Agro” a inițiat deja procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a ouălor, cauza fiind depistarea prezenței Salmonella (S.Enteritidis) în fecalele găinilor ouătoare.

Foto: ANSA

De asemenea, ANSA, atenționează consumatorii să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate.

Motivul retragerii: prezența Salmonella Enteritidis în fecale găinilor ouătoare.

Denumirea produsului: Ouă de găină pentru consum.

Originea: Republica Moldova, r. Taraclia s. Valea Perjei

Codul producătorului: 3MD TR 027

Data expirării lotului: de la 18.10.2022 – pînă la 29.10.2022.

În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii care comercializează produse neconforme sunt responsabili de retragerea acestora de pe piață și cooperează cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar introdus pe piață.  



Pub