Rusia a încheiat un acord cu talibanii din Afganistan. Ce cantitate de petrol, gaz și grâu vor primi, la prețuri reduse

29 Sept. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
29 Sept. 2022, 05:00 // Actual //  Lupu Eduard

Rusia a încheiat un acord economic cu talibanii care controlează Afganistanul, relatează Reuters.

Ministrul afgan interimar al comerțului și industriei, Haji Nooruddin Azizi, a anunțat că acordul, provizoriu, prevede furnizarea de benzină, motorină, gaz și grâu. El a precizat că prețurile cerute de Rusia vor fi mai mici decât cele ale pieței, fără a le face însă publice.

Potrivit acordului, Afganistanul va primi în fiecare an de la Rusia aproximativ 1 milion de tone de benzină, 1 milion de tone de motorină, 500.000 de tone de gaz petrolier lichefiat şi 2 milioane de tone de grâu.
Acordul va fi semnat pe termen lung după o perioadă de tranzacție, a mai spus ministrul.
Acesta este primul acord economic internațional important încheiat de talibani de când au revenit la putere, în urmă cu peste un an.

Gruparea islamistă, care a luptat 20 de ani cu forțele occidentale și cu cele afgane înainte de a intra în Kabul, în timpul retragerii americanilor, nu este recunoscută oficial de nicio țară.

Guvernul taliban nu este recunoscut oficial nici de Rusia, însă țara a găzduit lideri ai mișcării înainte de căderea Kabulului. În plus, ambasada Rusiei este una dintre puținele care au rămas deschise în capitala afgană.

Autoritățile de la Moscova nu au făcut comentarii în legătură cu acordul semnat, mai notează Reuters.

Realitatea Live

03 Iun. 2024, 09:39
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
03 Iun. 2024, 09:39 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

Activele totale ale sectorului bancar din Republica Moldova au ajuns la 153 940,5 milioane lei la sfârșitul anului 2023, înregistrând o creștere de 22 572,3 milioane lei (17,2%) comparativ cu sfârșitul anului precedent. Principala sursă de finanțare a acestor active sunt datoriile, care au crescut cu 19 227,0 milioane lei (17,8%), ajungând la 127 279,2 milioane lei, în principal datorită majorării depozitelor atrase cu 18 849,1 milioane lei (19,8%), totalizând 113 993,1 milioane lei, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

În 2023, o bancă a atras resurse financiare prin emisiuni de valori mobiliare (obligațiuni) în valoare de 254,7 milioane lei pentru a-și majora sursele de finanțare pe termen lung și a diversifica instrumentele de finanțare. Totodată, alte datorii financiare au scăzut cu 374,3 milioane lei (3,8%), ajungând la 9 600,3 milioane lei.

Capitalul, o altă sursă de finanțare a activelor, a crescut cu 3 345,3 milioane lei (14,3%) ajungând la 26 661,3 milioane lei, datorită profitului obținut în perioada de referință. Ponderea activelor în PIB-ul prognozat pentru 2023 a crescut cu 1,4 puncte procentuale, de la 47,9% la 49,3%, pe fundalul unui ritm de creștere a activelor de 17,2%, comparativ cu o creștere a PIB-ului de 13,9%.

Concentrarea activelor sectorului bancar este dominată de patru bănci mari, desemnate de Banca Națională a Moldovei (BNM): BC „MOLDOVA AGROINDBANK” S.A., BC „Moldindconbank” S.A., B.C. „VICTORIABANK” S.A., și OTP Bank S.A. Ponderea activelor acestor bănci mari a crescut la 82,2% la sfârșitul anului 2023, cu 1,7 puncte procentuale mai mult decât în 2022.

Ponderea activelor băncilor medii (BC „ProCredit Bank” S.A., FinComBank” S.A., BC EXIMBANK” S.A., BC „ENERGBANK” S.A., BCR Chișinău S.A.) a scăzut cu 1,3 puncte procentuale, ajungând la 15,3%. În același timp, ponderea activelor băncilor mici (BC „COMERȚBANK” S.A., BC „EuroCreditBank” S.A.) a scăzut cu 0,4 puncte procentuale, constituind 2,5%. Componența grupurilor de bănci a rămas neschimbată față de anul precedent.

BC „MOLDOVA AGROINDBANK” S.A. deține cea mai mare pondere a activelor totale, constituind 33,9% (limita ≤35%), urmată de BC „Moldindconbank” S.A. cu 20,2%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău