Funcționarii vamali au decis să scaneze mașina, unde în urma vizualizării imaginelor au fost depistate lucruri suspecte.
Astfel, funcționarii vamali în conlucrare cu polițiștii de frontieră au supus mijlocul de transport unor verificări minuțioase, iar ca rezultat, în portbagajul autoturismului în locul destinat pentru instalația GPL – au fost depistate 2 000 pachete de țigări marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ascunse în vederea transportării ilicite.
Potrivit cercetărilor preliminare, bunurile urmau să fie comercializate ilegal pe piața neagră din Uniunea Europeană.
În consecință, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost reținut până la stabilirea tuturor circumstanțelor.
Potrivit articolului 4397 Cod Contravențional al Republicii Moldova, bunurile utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei contravenții sunt pasibile confiscării speciale. Confiscarea specială constă în trecerea forțată şi gratuită a bunurilor în proprietatea statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!