Chicu acuză CSE de decizii ilegale privind procurarea de gaze din buget. Taburceanu: E în stilul lui. Speculații și minciuni

Fostul premier, Ion Chicu, acuză Comisia pentru Situații Excepționale de decizii ilegale pivind procurarea de gaze din buget. Potrivit lui, alocarea a 322 mil. lei din buget aduce prejudiciu material statului. „Speculații și minciuni”, a declarat, la rândul său, Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt de la Executiv, fiind solicitată de UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA
„Membrilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova le recomand foarte insistent să consulte Hotărârea Curții Constituționale Nr. 17 din 23.06.2020...Înainte de a vota decizii, care depășesc atribuțiile CSE, gen derogări de la legi, rectificări bugetare sau oferire de licențe Uzinei Metalurgice de la Rîbnița, gândiți-vă bine unde va fi peste puțin timp Spînu și acei care vă impun să aprobați asemenea ilegalități. Sfatul meu - mergeți acum la Procuratura Generală și informați singuri despre aceste infracțiuni...

Și Decizia de ieri a CSE privind alocarea a 322 mil.lei din bugetul statului este una absolut ilegală și aduce prejudiciu material enorm statului” a scris Chicu. 

Astfel, purtătoarea de cuvânt de la Guvern respinge acuzațiile aduse de fostul premier.

„Domnul Chicu, în stilul lui ca de-obicei, speculează cu cifre pe care nu le poate argumenta. Spune minciuni despre nelegalitatea deciziei, deciziile CSE sunt transparente și comunicate în public. Pentru Republica Moldova este crucial acum să facem stocuri de gaze pentru iarnă când prețurile vor fi mult mai mari, deci evident că începem a face aceste stocuri din luna august. Dacă citim mai atent postarea domnului Chicu, acesta nu comunica nimic în esență, doar speculații și minciuni”, a declarat purtătoarea de cuvânt de la Guvern, Anastasia Taburceanu pentru UNIMEDIA.

SA „Energocom” va procura 10 milioane de m3 de gaze naturale, pe care le va stoca în depozitele din România. O asemenea decizie a fost luată, ieri, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Amintim că, Procuratura Generală este membră a Comisiei pentru Situații Excepționale.


Pub