(doc) „Răsfoiește” online Catalogul Producătoarelor din Moldova. În revistă sunt incluse 50 de femei antreprenoare

femei antreprenoare
Foto: colaj foto #diez

Anul acesta a fost elaborat primul catalog al producătoarelor locale, în cadrul proiectului „Suport femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și reziliența pe fonul pandemiei COVID-19 și a potențialelor sale urmări”. Catalogul este un instrument de promovare a afacerilor din Republica Moldova.

Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară la UN Women Molodva menționează că din cauza obstacolelor sistemice în bază de gen, femeile antreprenoare din țara noastră înregistrează venituri mai mici decât bărbații. „Femeile înregistrează rezultate mai mici, în ceea ce privește veniturile obținute, decât afacerile conduse de bărbați din cauza impedimentelor și obstacolelor în bază de gen. Impactul economic al pandemiei, dar și al crizelor provocate de situația din regiune, au afectat într-o măsură mai mare femeile și, în special, femeile antreprenoare.”

Cu scopul de a susține producătoarele și de a stimula vânzările, a fost lansat catalogul ce pune în lumină istoriile de succes și varietatea de produse dezvoltate de femeile din Moldova.

Documentul reunește 50 de femei producătoare și include următoarele categorii:
# granola și cereale;
# fructe uscate și pistil;
# ciocolată, dulceață și pastă de nuci;
# flori, ceai și plante medicinale;
# săpun, lumânări și cosmetică naturală;
# fructe, nuci și pomușoare;
# pâine și produse din pâine;
# miere și produse apicole;
# brânzeturi și produse din carne;
# artizanat și produse hand-made;
# educație prin joc.


Amintim că 40 % dintre femeile angajate lucrează în sectoare care au fost cel mai mult afectate de Covid-19. Potrivit unui raport publicat de PNUD în anul 2020, pandemia a afectat mai multe femei decât bărbați „Schimbarea stilului de viață pentru a proteja familia de infectare a afectat pe mai multe femei decât bărbați. Femeile au început să aloce și mai mult timp treburilor casnice, precum și monitorizării și acordării de ajutor copiilor în condițiile învățământului la distanță. 6% dintre femeile chestionate au suferit de violență domestică și toate au depus plângeri.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente