(foto) Israelul continuă să bombardeze Fâșia Gaza. Egiptul a iniţiat negocieri pentru oprirea operaţiunii

Forţele israeliene au continuat să bombardeze Fâşia Gaza, iar gruparea armată Jihad Islamic să tragă rachete spre statul evreu la primele ore ale zilei de sâmbătă, cel mai grav acces de violenţă locală de la un scurt război de anul trecut. Armata israeliană estimase că a ucis 15 luptători ai Jihadului Islamic în loviturile sale care au început vineri după-amiază, vizând în special locuri de fabricare a armelor, potrivit acesteia. Ministerul Sănătăţii de la Gaza a raportat zece morţi, "printre care o fetiţă de cinci ani", şi 79 de răniţi, scrie digi24.ro

Foto: GETTY image

Forţele israeliene au continuat să bombardeze Fâşia Gaza, iar gruparea armată Jihad Islamic să tragă rachete spre statul evreu la primele ore ale zilei de sâmbătă. La ora locală 04.30 (01.30 GMT), alertele la raidurile aeriene şi loviturile israeliene s-au diminuat, cel puţin temporar.

Înainte de această ultimă secvenţă nocturnă, armata israeliană estimase că a ucis 15 luptători ai Jihadului Islamic în loviturile sale care au început vineri după-amiază, vizând în special locuri de fabricare a armelor, potrivit acesteia. Ministerul Sănătăţii de la Gaza a raportat zece morţi, "printre care o fetiţă de cinci ani", şi 79 de răniţi.

Brigăzile Al-Quds, aripa armată a Jihadului Islamic, au spus că au lansat vineri "peste 100 de rachete" spre teritoriul israelian ca "prim răspuns" la atacurile israeliene care l-au ucis unul dintre liderii grupării, Taysir al-Jabari.

În Israel, sirenele de alarmă continuă să sune în localităţile din sud, dar nu au fost identificate victime sau pagube în urma tirului de rachete, a informat armata.

Acesta a raportat 70 de proiectile trase dinspre Fâşia Gaza, dintre care 11 au aterizat în interiorul enclavei palestiniene aflate sub blocada israeliană.

Restul rachetelor au fost interceptate de scutul antirachetă israelian sau au căzut în zone nelocuite din Israel.

Egiptul, un intermediar istoric între Israel şi grupurile armate din Fâşia Gaza, depune eforturi să stabilească o mediere şi ar putea primi sâmbătă o delegaţie a Jihadului Islamic, au indicat pentru AFP responsabili egipteni la Gaza. Diplomaţia egipteană anunţase anterior că poartă discuţii "susţinute pentru a calma situaţia şi a salva vieţile şi bunurile".

Statul evreu a prezentat aceste raiduri ca pe un "atac preventiv" împotriva Jihadului Islamic, la câteva zile după arestarea unui lider al organizaţiei din Cisiordania ocupată care a stârnit temeri de acţiuni ca represalii, a afirmat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Richard Hecht.

"Israelul a efectuat o operaţiune de antiterorism precisă împotriva unei ameninţări imediate", a declarat prim-ministrul israelian, Yair Lapid, la televiziune. "Jihadul Islamic este un mandatar iranian care vrea să distrugă statul Israel şi să omoare israelieni nevinovaţi. (...) Vom face tot ce este necesar pentru a ne apăra poporul", a adăugat el.

În prima sa apariție publică de la declanșarea operațiunii „Breaking Dawn” în Gaza, premierul Yair Lapid a declarat că lupta „va dura atât timp cât va fi nevoie”, iar guvernul are o politică de toleranță zero pentru orice tentativă de atac dinspre Gaza împotriva Israelului.

Vorbind la scurt timp după ce Jihadul Islamic a început să lanseze rachete spre Israel, el a precizat că Israelul nu este interesat de o campanie militară de amploare, dar nu va ezita să se angajeze într-o astfel de campanie dacă este necesar.

„Israelul a desfășurat o operațiune antiteroristă precisă împotriva unei amenințări imediate. Lupta noastră nu este cu locuitorii din Gaza. Jihadul Islamic este un proxy iranian care vrea să distrugă statul Israel și să ucidă israelieni nevinovați. Șeful Jihadului Islamic se află la Teheran în acest moment. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra poporul”, a spus Lapid.

Sirenele de maximă alertă au sunat vineri seara în Ashkelon și în mai multe orașe din jur, în timp ce zeci de rachete au fost lansate dinspre Fâșia Gaza spre teritoriul israelian.

Cel puțin unele dintre ele au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome, relatează Times of Israel.

Municipalitatea din Tel Aviv a anunțat că deschide adăposturile publice antiaeriene, în urma instrucțiunilor primite de la armată, deși rachetele lansate din Gaza vineri seară deocamdată nu au fost îndreptate spre Tel Aviv.

Spitalul Soroka din Beersheba, pe de altă parte, spune că a început să transfere bebelușii și alți pacienți critici în secții protejate, în condițiile tirurilor neîncetate cu rachete din Gaza.

Potrivit armatei israeliene, Jihadul Islamic palestinian a lansat aproximativ 80 de rachete spre sudul Israelului. Aproape jumătate dintre ele au căzut însă în Fâșia Gaza, 46 au trecut granița, iar dintre acestea, 33 au fost interceptate de sistemul de apărare antiaeriană Iron Dome. Deocamdată nu sunt informații că ar exista răniți.



Pub