În România vor fi impuse restricții la utilizarea apei potabile. Anunțul a fost făcut de ministrul mediului

apă
Foto: adevărul.ro

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România, Barna Tanczos, a declarat miercuri, 20 iulie, că unele administraţii locale vor trebui să impună restricţii la utilizarea apei potabile. Potrivit Agerpres, acesta consideră că este o mare risipă ca cetăţenii să ude grădinile cu apă potabilă.

Barna Tancoz a menționat că atenţionările şi apelurile vor veni în continuare pentru a face posibilă asigurarea cu apă potabilă pe termen mediu şi lung.

„Restricţiile dispuse pe plan local vin în sprijinul refacerii rezervelor pe timp de noapte sau refacerii rezervelor, în acele perioade în care se aplică restricţiile. Sunt foarte multe localităţi care au sisteme de alimentare cu apă potabilă construite pe un consum normal, fără a consuma apă potabilă pentru alte scopuri: irigare, industriale, bazine de înot, udatul grădinii sau a gazonului. Mai ales în această perioadă trebuie să fim responsabili şi să avem grijă de această resursă”, a spus Barna Tanczos la finalul şedinţei de guvern de miercuri, 21 iulie.

Acesta a mai precizat că celula de criză de la Guvern se va ocupa de monitorizarea zonelor afectate de secetă şi de luarea de măsuri în localităţile unde se înregistrează deficienţe de alimentare cu apă potabilă.

Amintim că peste jumătate din suprafața Uniunii Europene, inclusiv a Marii Britanii, este afectată de secetă, potrivit unui studiu al Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene. Potrivit datelor studiului, indicatorul de secetă preponderent pe teritoriul Republicii Moldova este de avertizare, cu unele zone în care indicatorul este de alertă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente