De ce „repornește” Germania cărbunele în loc să activeze centralele atomice

17 Iul. 2022, 11:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
17 Iul. 2022, 11:15 // Actual //  Lupu Eduard

Decizia Germaniei de a reporni vechile centrale pe cărbune, mai degrabă decât de a prelungi durata de viață a instalațiilor sale nucleare, reflectă un eșec al priorităților de mediu.

Dacă lăsăm deoparte politica și pasiunea, condamnarea și negarea, schimbările climatice se rezumă în mare parte la asta: energie. Pentru a evita riscul schimbărilor climatice catastrofale, asigurându-ne în același timp că lumea poate continua să se dezvolte va trebui să producem din ce în ce mai multă energie din surse care emit puține sau deloc gaze cu efect de seră. Este atât simplu și, desigur, atât de complicat.

Sursele de energie regenerabilă cu zero carbon, cum ar fi cea eoliană și cea solară, au înregistrat creșteri extraordinare ale capacității și scăderi la fel de impresionante ale prețurilor în ultimii ani, în timp ce tehnologia hidroenergetică veche de decenii este încă ceea ce Agenția Internațională pentru Energie numește „gigantul uitat al energiei cu emisii scăzute de carbon”.

Și apoi este energia nucleară. Privită strict prin prisma schimbărilor climatice, energia nucleară poate pretinde că este un vis verde.

Spre deosebire de cărbune sau gaze naturale, centralele nucleare nu produc emisii directe de dioxid de carbon atunci când generează electricitate, iar în ultimii 50 de ani au redus emisiile de CO2 cu aproape 60 de gigatone.

Spre deosebire de solar sau eolian, centralele nucleare nu sunt intermitente și necesită mult mai puțină suprafață de teren per megawatt produs. Spre deosebire de hidroenergie – care și-a atins limitele naturale în multe țări dezvoltate, inclusiv în SUA – centralele nucleare nu necesită baraje intensive și dăunătoare din punct de vedere ecologic.

După cum au arătat accidentele de la Cernobîl și Fukushima, atunci când energia nucleară merge prost, consecințele sunt devastatoare. Dar proiectele mai noi ale centralelor reduc riscul unor astfel de catastrofe, care tind să atragă mult mai multă atenție decât fluxul constant de decese din cauza schimbărilor climatice și a poluării aerului legată de funcționarea normală a centralelor electrice convenționale.

Așa că cei care văd schimbările climatice ca pe o amenințare existențială de neegalat ar încuraja dezvoltarea de noi centrale nucleare și ar sprijini extinderea celor deja în funcțiune.

În practică, însă, deseori nu este cazul, așa cum subliniază evenimentele recente din Germania.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

02 Iun. 2024, 10:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
02 Iun. 2024, 10:49 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

În SUA, ratele prea mari pentru creditele ipotecare au ajuns să afecteze milioane de oameni. Un chiriaş care spera să cumpere o locuinţă a forţat  să rămână chiriaş pentru totdeauna. Un client care a sperat să refinanţeze un credit ipotecar de taie din strange cureau din toate părţile pentru a ţine pasul cu dobânzile, iar cazurile de acest gen se răspândesc rapid, scrie Bloomberg.

Problema dobânzilor prea mari persistă de ceva timp în SUA, iar visul de a fi proprietar şi de a avea un trai accesibil este atât de greu de atins acum că oamenii se întreabă dacă mai e posibil.

Poate mai mult decât orice, dobânzile la creditele ipotecare sunt cel mai important factor care determină mobilitatea economică a unei persoane în SUA. Ele se situează în jurul valorii de 7% de mai bine de o lună – mai mult decât dublu faţă de cât erau în urmă cu trei ani – şi mulţi credeau că vor scădea, pe măsură ce inflaţia începea să se diminueze.

Dar creşterea preţurilor a accelerat din nou la începutul anului 2024, iar acum Rezerva Federală menţine ratele la maximul al ultimelor două decenii.

Această presiune necruţătoare a dat peste cap planurile de viaţă ale consumatorilor americani.

Analiştii avertizează că este foarte posibil ca diferenţele sociale să fie exacerbate de problema dobânzilor, pe măsură ce tot mai mulţi oameni sunt ţinuţi la uşă când vine vorba de cumpărarea unei case, creând o prăpastie mai mare între cei proprietari şi restul lumii.

În timp ce proprietarii au câştigat aproape 1.300 de miliarde de dolari din chirii în 2023, chiriaşii s-au trezit cu preţuri şi datorii mai mari.

Cifrele sunt destul de sumbre. Chiriaşii spun că există o probabilitate de 60% să nu poată deţine niciodată o casă – acesta este cel mai ridicat nivel de când New York Fed a început sondajul, în urmă cu un deceniu.

Doar 16% dintre casele listate anul trecut au fost accesibile pentru o gospodărie americană tipică, potrivit agenţiei de brokeraj imobiliar Redfin Corp. Şi ca şi cum preţul mediu record de 433.558 de dolari pentru o locuinţă nu era suficient de rău, costurile de asigurare şi impozitele pe proprietate au crescut şi ele.

Situaţia este atât de gravă, încât toţi, de la economişti de renume până la cei mai importanţi lideri ai ţării – inclusiv preşedintele Joe Biden şi secretarul Trezoreriei Janet Yellen – au deplâns faptul că piaţa este „aproape imposibilă de acceesat” pentru unii cumpărători de case.

„A deţine o casă este un simbol al statutului. Dar odată ce un simbol de statut devine atât de scump, oamenii încep să îl respingă Deţinerea unei case devine mai puţin un vis al clasei de mijloc şi mai mult un vis aspiraţional care vine cu o avere peste medie”a declarat economistul-şef al Redfin, Daryl Fairweather. „

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău