De asemenea, ANRE nu va accepta majorarea plății în mod retroactiv, din 1 iulie, cum a cerut MoldovaGaz. În hotărâre este indicat că noul tarif se va aplica din 1 august 2022. Deocamdată nu s-a anunțat când va avea loc ședința pentru examinarea deciziei privind costul gazelor naturale.
MoldovaGaz și-a schimbat solicitarea către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind majorarea tarifului la gaz. Furnizorul cere creșterea tarifului de la 18 la 29,48 lei pentru metrul cub de caz, pentru consumatorii casnici, ca urmare a creșterii semnificative a prețului de cumpărare a gazelor naturale.
La începutul lunii iulie, Moldovagaz a cerut ANRE majorarea tarifului pentru gazul natural până la 26,52 lei pe metru cub, cu TVA, pentru consumatorii finali. Cererea a rămas deocamdată neexaminată, iar furnizorul a modificat-o, ca urmare a creșterii prețurilor de achiziție.
ANRE a aprobat, în ședința publică din 31 mai, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”. Astfel, actualmente, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali este de 18 lei și 62 de bani pentru un m3.
În noiembrie 2021, tariful la gaz s-a majorat de 2,4 ori, după ce guvernarea PAS a semnat un nou contract cu Gazprom, în baza „formulei propuse de partea moldovenească”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!