Turbulențe pe piața valutară! Euro, la cel mai slab nivel. Leul moldovenesc, la cea mai puternică apreciere

08 Iul. 2022, 17:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
08 Iul. 2022, 17:32 // Actual //  Lupu Eduard

Săptămâna aceasta leul moldovenesc a înregistrat cea mai puternică apreciere din ultimii doi ani. Euro a ajuns la cel mai slab nivel față de dolarul american din ultimii 20 ani. Totodată, rubla rusească, după o perioadă lungă de apreciere, a înregistrat o depreciere puternică față de principalele valute de referință, a explicat economistul Veaceslav Ioniță în emisiunea săptămânală „Analize economice”

„Săptămâna aceasta, leul moldovenesc s-a întărit față de coșul valutar cu 2,5%, o întărire care anul acesta nu a mai avut loc și are loc foarte rar în istoria evoluției leului moldovenesc. De asemenea, dolarul american s-a întărit față de majoritatea valutelor de referință din lume sau majoritatea valutelor s-au depreciat față de dolarul american. „În aceste două tabere, dolarul, pe de o parte, și celelalte valute, pe de altă parte, leul moldovenesc a fost în tabăra celui puternic”, afirmă Ioniță.

Potrivit lui, celelalte valute s-au depreciat pe fondul unei crize profunde. Or, în astfel de perioade, investitorii „se ascund” în valuta puternică, considerată dolarul. Criză mondială, incertitudinea, plus economia Germaniei, afectată de presiunea energetică și dependența în special de gazul rusesc, a dus la deprecierea euro și a altor valute. „Cât va mai dura acest lucru? Cred că pe termen foarte scurt, vorbim de câteva săptămâni, poate o lună – cel mai probabil vom fi în zona de turbulențe, posibil euro se va mai deprecia. Însă pe termen de mediu, două trei luni de zile, euro oricum va avea tendința de a se aprecia”, a precizat economsitul.

Totodată, săptămâna aceasta s-a depreciat puternic și rubla rusească, deprecierea căreia a început odată cu războiul din Ucraina care, cel mai probabil, va continua.

Referindu-se la leul moldovenesc, economistul susține că tendința este de apreciere pe fundalul fluxului mai mare de valută din partea moldovenilor care muncesc în străinătate, iar BNM va recurge la procurări de valută.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

02 Iun. 2024, 10:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
02 Iun. 2024, 10:49 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

În SUA, ratele prea mari pentru creditele ipotecare au ajuns să afecteze milioane de oameni. Un chiriaş care spera să cumpere o locuinţă a forţat  să rămână chiriaş pentru totdeauna. Un client care a sperat să refinanţeze un credit ipotecar de taie din strange cureau din toate părţile pentru a ţine pasul cu dobânzile, iar cazurile de acest gen se răspândesc rapid, scrie Bloomberg.

Problema dobânzilor prea mari persistă de ceva timp în SUA, iar visul de a fi proprietar şi de a avea un trai accesibil este atât de greu de atins acum că oamenii se întreabă dacă mai e posibil.

Poate mai mult decât orice, dobânzile la creditele ipotecare sunt cel mai important factor care determină mobilitatea economică a unei persoane în SUA. Ele se situează în jurul valorii de 7% de mai bine de o lună – mai mult decât dublu faţă de cât erau în urmă cu trei ani – şi mulţi credeau că vor scădea, pe măsură ce inflaţia începea să se diminueze.

Dar creşterea preţurilor a accelerat din nou la începutul anului 2024, iar acum Rezerva Federală menţine ratele la maximul al ultimelor două decenii.

Această presiune necruţătoare a dat peste cap planurile de viaţă ale consumatorilor americani.

Analiştii avertizează că este foarte posibil ca diferenţele sociale să fie exacerbate de problema dobânzilor, pe măsură ce tot mai mulţi oameni sunt ţinuţi la uşă când vine vorba de cumpărarea unei case, creând o prăpastie mai mare între cei proprietari şi restul lumii.

În timp ce proprietarii au câştigat aproape 1.300 de miliarde de dolari din chirii în 2023, chiriaşii s-au trezit cu preţuri şi datorii mai mari.

Cifrele sunt destul de sumbre. Chiriaşii spun că există o probabilitate de 60% să nu poată deţine niciodată o casă – acesta este cel mai ridicat nivel de când New York Fed a început sondajul, în urmă cu un deceniu.

Doar 16% dintre casele listate anul trecut au fost accesibile pentru o gospodărie americană tipică, potrivit agenţiei de brokeraj imobiliar Redfin Corp. Şi ca şi cum preţul mediu record de 433.558 de dolari pentru o locuinţă nu era suficient de rău, costurile de asigurare şi impozitele pe proprietate au crescut şi ele.

Situaţia este atât de gravă, încât toţi, de la economişti de renume până la cei mai importanţi lideri ai ţării – inclusiv preşedintele Joe Biden şi secretarul Trezoreriei Janet Yellen – au deplâns faptul că piaţa este „aproape imposibilă de acceesat” pentru unii cumpărători de case.

„A deţine o casă este un simbol al statutului. Dar odată ce un simbol de statut devine atât de scump, oamenii încep să îl respingă Deţinerea unei case devine mai puţin un vis al clasei de mijloc şi mai mult un vis aspiraţional care vine cu o avere peste medie”a declarat economistul-şef al Redfin, Daryl Fairweather. „

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău