Noi oportunități pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor. ODIMM a lansat un nou Program START pentru TINERI

05 Iul. 2022, 15:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2022, 15:57 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat un nou Program START pentru TINERI, care oferă facilități extinse în vederea valorificării potențialului antreprenorial al tinerei generații. În cadrul programului tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere, pot beneficia atât de suport consultativ/educațional, cât și de finanțare nerambursabilă sau credit cu porțiune de grant. Evenimentul de lansare a avut loc astăzi, 5 iulie 2022.

Astfel, beneficiarii programul vor putea accesa granturi de până la 200 de mii lei. Finanțarea din partea statului va constitui până la 70% din valoarea proiectului investițional, iar tinerii vor veni cu o contribuție de circa 30%.

Programul este susținut de Guvern pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de a fi prelungit, iar pentru implementarea acestuia au fost alocate în anul 2022 resurse financiare în valoare de 20 milioane lei pentru a susține circa 100 de afaceri autohtone.

La conferința de lansare a Programului Start pentru Tineri au participat prim-ministra, Natalia Gavrilița, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, reprezentanți ai Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, Incubatoarelor de afaceri, centre de tineret și organizații non-guvernamentale.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că, și în continuare, Guvernul va încuraja tinerii să-și deschidă afaceri noi, pentru a consolida sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, astfel ca acesta să devină un motor tot mai puternic al economiei naționale. În acest sens, Executivul în comun cu partenerii de dezvoltare, au lansat programe de susținere, printre care și Programul Start pentru Tineri care presupune granturi până la 200 de mii de lei și o linie de creditare cu o parte nerambursabilă de 15%.

„Această asistență este foarte importantă pentru supraviețuirea și dezvoltarea afacerilor. Avem componenta de grant, dar și de credit, pentru că o afacere trebuie susținută inițial, dar și să devină una sustenabilă, să aducă venituri, să poată crește și crea locuri de muncă”, a spus prim-ministra.

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu a dat asigurări că Guvernul va căuta și alte posibilități pentru a susține și consolida spiritul antreprenorial în rândul tinerilor.

„Prin programul de astăzi, ne dorim să ajutăm tinerii antreprenori, de la start până la export.  Acest program este și unul inovator, întrucât testăm un produs nou și anume, creditarea cu dobândă fixă, de 6%, foarte favorabilă în condițiile actuale. Vrem să dezvoltăm în continuare un fond de dezvoltare, care să asigure astfel de instrumente financiare pentru toți agenții economici și astfel să îi protejăm de eventuale riscuri, pe cei care investesc în viitorul țării”, a menționat ministrul.

La rândul său, directorul interimar al ODIMM, Dumitru Pîntea, a menționat că noul program „START pentru TINERI” va avea o importanță deosebită pentru mediul de afaceri din Republica Moldova.

„Programul va contribui la dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și încurajarea lansării afacerilor în zonele rurale prin facilitarea accesului la resurse financiare nerambursabile și resurse creditare, precum și instruire, consultanță și mentorat pe parcursul implementării proiectului investițional. Impactul noului instrument de susținere antreprenorială urmează a fi cuantificat prin atingerea următoarelor obiective: menținerea tinerilor în țară, inclusiv în zonele rurale; îmbunătățirea/dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor; sporirea numărului de afaceri cu elemente inovatoare și cu viziune strategică racordată la cadrul de dezvoltare durabilă”, a declarat Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM.

De asemenea, tinerii vor putea accesa credite cu porțiune de grant, combinând finanțarea nerambursabilă cu resurse creditare avantajoase oferite prin intermediul instituțiilor financiare partenere de către Oficiul de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă (OGPAE). Valoarea pachetului financiar va ajunge până la 1,7 milioane lei și va include porțiunea de împrumut rambursabil de 85% și porțiunea de grant de 15%.

Prezentarea beneficiilor mecanismelor de suport antreprenorial, oferite de Programul START pentru Tineri, a fost realizată și prin prisma unor exemple de tineri beneficiari ODIMM, care au reușit să pășească în lumea afacerilor, accesând finanțare nerambursabilă din partea statului.

Statistica internă a ODIMM denotă faptul că 45 la sută din numărul total al beneficiarilor programelor de suport antreprenorial sunt tineri. În perioada 2009 (februarie) – 2022 (mai), ODIMM a implementat Programul „Start pentru Tineri- o afacere durabilă la tine acasă” prin intermediul căruia peste 400 de tineri au accesat finanțare nerambursabilă de până la 180 mii lei, iar peste 1700 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial și ghidați în procesul de elaborare a proiectelor investiționale.

Realitatea Live

02 Iun. 2024, 10:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
02 Iun. 2024, 10:49 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

În SUA, ratele prea mari pentru creditele ipotecare au ajuns să afecteze milioane de oameni. Un chiriaş care spera să cumpere o locuinţă a forţat  să rămână chiriaş pentru totdeauna. Un client care a sperat să refinanţeze un credit ipotecar de taie din strange cureau din toate părţile pentru a ţine pasul cu dobânzile, iar cazurile de acest gen se răspândesc rapid, scrie Bloomberg.

Problema dobânzilor prea mari persistă de ceva timp în SUA, iar visul de a fi proprietar şi de a avea un trai accesibil este atât de greu de atins acum că oamenii se întreabă dacă mai e posibil.

Poate mai mult decât orice, dobânzile la creditele ipotecare sunt cel mai important factor care determină mobilitatea economică a unei persoane în SUA. Ele se situează în jurul valorii de 7% de mai bine de o lună – mai mult decât dublu faţă de cât erau în urmă cu trei ani – şi mulţi credeau că vor scădea, pe măsură ce inflaţia începea să se diminueze.

Dar creşterea preţurilor a accelerat din nou la începutul anului 2024, iar acum Rezerva Federală menţine ratele la maximul al ultimelor două decenii.

Această presiune necruţătoare a dat peste cap planurile de viaţă ale consumatorilor americani.

Analiştii avertizează că este foarte posibil ca diferenţele sociale să fie exacerbate de problema dobânzilor, pe măsură ce tot mai mulţi oameni sunt ţinuţi la uşă când vine vorba de cumpărarea unei case, creând o prăpastie mai mare între cei proprietari şi restul lumii.

În timp ce proprietarii au câştigat aproape 1.300 de miliarde de dolari din chirii în 2023, chiriaşii s-au trezit cu preţuri şi datorii mai mari.

Cifrele sunt destul de sumbre. Chiriaşii spun că există o probabilitate de 60% să nu poată deţine niciodată o casă – acesta este cel mai ridicat nivel de când New York Fed a început sondajul, în urmă cu un deceniu.

Doar 16% dintre casele listate anul trecut au fost accesibile pentru o gospodărie americană tipică, potrivit agenţiei de brokeraj imobiliar Redfin Corp. Şi ca şi cum preţul mediu record de 433.558 de dolari pentru o locuinţă nu era suficient de rău, costurile de asigurare şi impozitele pe proprietate au crescut şi ele.

Situaţia este atât de gravă, încât toţi, de la economişti de renume până la cei mai importanţi lideri ai ţării – inclusiv preşedintele Joe Biden şi secretarul Trezoreriei Janet Yellen – au deplâns faptul că piaţa este „aproape imposibilă de acceesat” pentru unii cumpărători de case.

„A deţine o casă este un simbol al statutului. Dar odată ce un simbol de statut devine atât de scump, oamenii încep să îl respingă Deţinerea unei case devine mai puţin un vis al clasei de mijloc şi mai mult un vis aspiraţional care vine cu o avere peste medie”a declarat economistul-şef al Redfin, Daryl Fairweather. „

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău