Evenimentul a fost inițiat cu un minut de reculegere în memoria angajaților sistemului afacerilor interne căzuți la datorie.
Ulterior, cu discurs a intervenit secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin: „Tradițiile Ministerului Afacerilor Interne sunt o parte importantă a culturii organizaționale. Respectându-le, noi consolidăm spiritul de echipă și onorăm memoria angajaților, care au stat la baza construirii acestui sistem de drept, în zeci de ani, cu jertfire de sine, ca noi astăzi să putem trăi într-o societate sigură”.
Daniella Misail-Nichitin a subliniat și importanța pregătirii fizice a tuturor angajaților și necesitatea promovării spiritului de echipă și de cooperare între aceștia, fapt ce este demonstrat în timpul acestui eveniment, organizat anual de către minister, de mai multe decade.
Conform rezultatelor competiției, ediția 2022, învingătoare la competiție a ieșit echipa IGP. Locul doi a fost ocupat de angajații IGSU, iar pe locul trei s-a clasat echipa IGPF, urmată de echipele Academiei „Ștefan cel Mare” și IGC.
Ștafeta combinată consacrată memoriei angajaților MAI căzuți la datorie este una din cele mai longevive tradiții, ce este onorată de Ministerul de Interne de peste 70 de ani. Astfel, în concurs, echipele subdiviziunilor instituției au participat la competiția formată din 12 etape, precum cursa – 200 metri, montarea/demontarea pistolului Makarov și mitralierei AK, cursa de natație – 50 metri, cursa de canotaj – 300 metri, cursa sprint – 500 metri, unde angajații au demonstrat nivelul înalt al capacităților, atât profesionale, cât și sportive.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!