Rusia este înfuriată de sancțiunile „lipsite de viziune” impuse de Japonia

27 Iun. 2022, 14:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2022, 14:04 // Actual //  bani.md

Rusia a promis luni că va lua contramăsuri împotriva Japoniei ca răspuns la impunerea de către Tokyo a sancțiunilor împotriva Moscovei din cauza invaziei sale în Ucraina, relatează Reuters. Premierul nipon Fumio Kishida a anunțat luni mai multe sancțiuni, inclusiv interdicția asupra importurilor de aur rusesc, noi înghețări de active și interdicții de export pentru mai multe persoane și companii rusești.

Japonia s-a alăturat Occidentului pentru a pedepsi Rusia cu un pachet de sancțiuni fără precedent în cele patru luni de când Rusia a lansat războiul împotriva Ucrainei.

Premierul nipon Fumio Kishida a anunțat luni ultimele măsuri luate de Tokyo, inclusiv o interdicție asupra importurilor de aur rusesc, noi înghețări de active și interdicții de export pentru mai multe persoane și companii rusești.

Ambasadorul Rusiei în Japonia a criticat această măsură și a acuzat Tokyo de distrugerea relațiilor dintre cele două țări.

Sancțiunile sunt „lipsite de viziune și dăunează Japoniei însăși, în special comunității de afaceri”, a declarat ambasadorul Mihail Galuzin pe pagina de Facebook a ambasadei ruse.

„Desigur, o astfel de creștere a unei politici ostile față de Rusia va fi luată în considerare de noi în viitoarea noastră abordare față de Japonia și nu va rămâne fără răspuns”, a mai spus Mihail Galuzin.

Marea Britanie, SUA, Canada și Japonia vor interzice importurile de aur rusesc în cadrul noilor sancțiuni impuse ca răspuns la invazia din Ucraina, a anunțat Downing Street duminică, în prima zi a unui summit G7, potrivit AFP.

„Aceste măsuri îi vor lovi direct pe oligarhii ruși și vor ajunge în inima mașinăriei de război a lui Putin”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, care se întâlnește în Germania cu liderii marilor puteri industrializate.

Rusia a răspuns la sancțiunile radicale ale Occidentului printr-o serie de măsuri, inclusiv interdicții de intrare în țară pentru jurnaliști, politicieni și oameni de afaceri din Statele Unite, Marea Britanie și Canada.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

13 Apr. 2025, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Apr. 2025, 11:51 // Actual //  Ursu Victor

Donald Trump a autorizat armata să preia controlul asupra terenurilor de la frontiera dintre SUA şi Mexic, ca parte a eforturilor mai ample ale preşedintelui de a reprima imigraţia ilegală, scrie The Guardian.

Măsura a fost anunţată vineri seară, printr-un memorandum al lui Trump către secretarul de interne Doug Burgum, secretarul apărării Pete Hegseth, secretarul securităţii interne Kristi Noem şi secretarul agriculturii Brooke Rollins, care a subliniat noile politici privind implicarea militară la frontiera de sud a SUA.

Memorandumul, intitulat „Misiunea militară de sigilare a frontierei de sud a Statelor Unite şi de respingere a invaziilor”, permite forţelor armate ale SUA să „îşi asume un rol mai direct” atunci când vine vorba de securizarea frontierei în cauză.

„Frontiera noastră sudică este atacată de o varietate de ameninţări. Complexitatea situaţiei actuale necesită ca armata noastră să îşi asume un rol mai direct în securizarea frontierei noastre sudice decât în trecutul recent”, se afirmă în ordin.

Memorandumul a adăugat că Departamentul Apărării ar trebui să aibă jurisdicţie asupra terenurilor federale, inclusiv asupra Rezervaţiei Roosevelt, o fâşie de teren care se întinde peste California, Arizona şi New Mexico.

Astfel, trupele staţionate acolo ar avea dreptul legal de a reţine imigranţii acuzaţi de încălcarea proprietăţii, iar imigranţii neautorizaţi ar fi reţinuţi până când ar putea fi predaţi agenţilor de imigrare.

Activităţile militare care ar putea fi desfăşurate pe terenuri federale includ „construirea de bariere la frontieră şi amplasarea de echipamente de detectare şi monitorizare”, conform memorandumului. După 45 de zile, Pete Hegseth va evalua „faza iniţială” a ordinului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!