„Arsenalul
folosit este complex, promisiuni de angajare a rudelor și apropiaților în diferite funcții, promisiuni că vor
primi finanțări nelimitate din bugetul statului, iar în caz contrar, nu vor avea acces la resurse sau proiecte.
Semnalele care vin de la colegii noștri din teritoriu, ne demonstrează că partidul pe care îl conduceți,
folosește toate mijloacele posibile și imposibile pentru a racola primarii, consilierii raionali și locali.
Aceleași acțiuni au fost și sunt practicate în procesul de selectare a candidaților pentru funcția de primar în alegerile locale noi. Candidații selectați, membrii PLDM au fost supuși presiunilor pentru a refuza în favoarea PAS”, se arată în scrisoare.
Aceștia reamintesc că PLDM a susținut blocul ACUM în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2020, cât și PAS-ul în alegerile parlamentare anticipate din 11 noiembrie 2021, dar spun că nicidecum nu și-au asumat obligația de a fi forgerie de cadre pentru PAS. În opinia lor, „aceste acțiuni întreprinse de conducerea PAS, se încadrează perfect în acte de corupție, flagel declarat drept prioritate de actuala guvernare în lupta pentru edificarea statului de drept, Or coruperea aleșilor locali este o acțiune extrem de gravă”.
„PAS-ul ar trebui să cunoască că potrivit art.6, aliniatul (3) din Legea 436 privind administrația publică locală între autoritățile centrale și cele locale nu există raportul de subordonare, iar art.109 din Constituția RM stipulează că unul din principiile de bază de organizare și funcționare a administrației publice locale este cel al autonomiei locale. Misiunea unui partid este de a crește proprii candidați, nu să recurgă la „furtul intelectual” a cadrelor pregătite de alt partid”, se mai arată în scrisoare.
În context, aceștia cer încetarea imediată a acestei practici vicioase, rezervându-ne dreptul de a ieși public cu date
concrete, probate, inclusiv de aleșii locali care au fost influențați pentru a adera la PAS.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!