Slusari: Agenția de Mediu va elibera Uzinei din Rîbnița autorizație pe 5 ani. Până la alegeri nu au fost promisiuni despre transnistrizarea Moldovei

Fostul deputat al Platformei DA Alexandr Slusari susține că „la finele lunii iunie Agenția de Mediu urmează să elibereze Uzinei Metalurgice din Rîbnița autorizație pentru 5 ani”.Totodată, acesta mai menționează că „un an în urmă nu a fost promisiuni electorale despre transnistrizarea Moldovei”.

Foto: colaj

„Se așteaptă următorul act de trădare națională? De la unii patrioți-demnitari de stat am aflat că la finele lunii iunie Agenția de Mediu urmează să elibereze Uzinei Metalurgice din Rîbnița autorizație pentru 5 ani. Am înțeles că interesele întreprinderii strategice a regimului separatist deja sunt protejate la cel mai înalt nivel la Chișinău. Iar proprietarul companiei MMS MINERALS & MERALS SOLUTIONS, Radomir Șeremet, prietenul lui Vladimir Andronache, care încarcă deșeuri metalice la Râbnița din România și care m-a atacat în judecată, are prietenie cu o persoana foarte influentă din conducerea țării.

Probabil toți au observat că în ultimul timp guvernul nu mai vorbește despre necesitatea efectuării ordinii pe piața metalelor și combaterea concurenței neloiale din partea BPM metal. Pe fundalul indiferenței demonstrative din partea Agenției Proprietății Publice, continuă să moară SA Metalferos.

Vedem că cu prețul ruinării producătorilor autohtoni, care achită impozitele în bugetul public național, și periclitării investițiilor române, se curăță definitiv drumul monopol pentru o compania din zona gri cu istoria obscură și proprietarii reali necunoscuți, care nu are nici o tangența fiscală cu Republica Moldova.

Un an în urmă nu am auzit promisiuni electorale despre transnistrizarea Moldovei”, a menționat Alexandr Slusari.

Situația de la Rîbnița, iarăși, în centrul unui scandal. „Directorul întreprinderii Cornev este sigur că la ei всё схвачено, за всё заплачено (n.r. totul e acoperit, totul este plătit) la Agenția Mediului”, declară fostul deputat al Platformei Da Alexandr Slusari.

Fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a acuzat anterior autoritățile de contrabandă, după ce mai multe camioane au fost trase pe dreapta la Rezina. Acesta a publicat astăzi mai multe imaginii și afirmă că „oficial se transportă fontă, dar cu ochiul liber se vede că sunt deșeuri de cea mai proastă calitate”.

„Dl Slusari are abilități, cunoștințe, studii pentru a putea face diferență între materie primă primară și deșeuri de metale feroase și neferoase?”, răspunde ministra Cantaragiu acuzațiilor, într-un un comentariu pentru UNIMEDIA. Iuliana Cantaragiu a menționat că „Serviciul Vamal a cerut să fie delegată o persoană pentru a verifica mărfurile, dacă nu prezintă deșeuri”, adresarea fiind în lucru.

Totodată, prim-ministra, Natalia Gavrilița, a declarat că la moment activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița este stopată.


Pub