Atenție transportatori! Trafic sporit de camioane cu marfă la vama Giurgiulești pe sensul de ieșire din țară

05 Mai 2022, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Mai 2022, 10:46 // Actual //  MD Bani

În atenția transportatorilor de mărfuri! Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează că, la această oră se atestă un trafic sporit de camioane cu marfă în postul vamal Giurgiulești 1 PVFI rutier (3020), pe sensul de ieșire din Republica Moldova. De asemenea, pe sensul de intrare se așteaptă o creștere a numărului de autocamioane ce transportă ajutoare umanitare (produse alimentare) pentru Ucraina.

Potrivit informațiilor, fluxul s-a majorat deoarece unii transportatori din Ucraina optează pentru tranzit cu marfă prin Republica Moldova (intră prin Giurgiulești 2 PVFI, rutier (3030) și ies prin Giurgiulești 1 PVFI, rutier(3020).

Totodată, agenții economici din Republica Moldova, care anterior exportau mărfuri spre Ucraina s-au reorientat spre piața din UE, din acest considerent posturile vamale situate pe frontiera moldo-română au devenit supra solicitate.

În acest context, transportatorii sunt îndemnați să manifeste înțelegere și răbdare. Între timp, Serviciul Vamal întreprinde toate măsurile pentru fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri.

Realitatea Live

02 Iun. 2024, 10:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
02 Iun. 2024, 10:49 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

În SUA, ratele prea mari pentru creditele ipotecare au ajuns să afecteze milioane de oameni. Un chiriaş care spera să cumpere o locuinţă a forţat  să rămână chiriaş pentru totdeauna. Un client care a sperat să refinanţeze un credit ipotecar de taie din strange cureau din toate părţile pentru a ţine pasul cu dobânzile, iar cazurile de acest gen se răspândesc rapid, scrie Bloomberg.

Problema dobânzilor prea mari persistă de ceva timp în SUA, iar visul de a fi proprietar şi de a avea un trai accesibil este atât de greu de atins acum că oamenii se întreabă dacă mai e posibil.

Poate mai mult decât orice, dobânzile la creditele ipotecare sunt cel mai important factor care determină mobilitatea economică a unei persoane în SUA. Ele se situează în jurul valorii de 7% de mai bine de o lună – mai mult decât dublu faţă de cât erau în urmă cu trei ani – şi mulţi credeau că vor scădea, pe măsură ce inflaţia începea să se diminueze.

Dar creşterea preţurilor a accelerat din nou la începutul anului 2024, iar acum Rezerva Federală menţine ratele la maximul al ultimelor două decenii.

Această presiune necruţătoare a dat peste cap planurile de viaţă ale consumatorilor americani.

Analiştii avertizează că este foarte posibil ca diferenţele sociale să fie exacerbate de problema dobânzilor, pe măsură ce tot mai mulţi oameni sunt ţinuţi la uşă când vine vorba de cumpărarea unei case, creând o prăpastie mai mare între cei proprietari şi restul lumii.

În timp ce proprietarii au câştigat aproape 1.300 de miliarde de dolari din chirii în 2023, chiriaşii s-au trezit cu preţuri şi datorii mai mari.

Cifrele sunt destul de sumbre. Chiriaşii spun că există o probabilitate de 60% să nu poată deţine niciodată o casă – acesta este cel mai ridicat nivel de când New York Fed a început sondajul, în urmă cu un deceniu.

Doar 16% dintre casele listate anul trecut au fost accesibile pentru o gospodărie americană tipică, potrivit agenţiei de brokeraj imobiliar Redfin Corp. Şi ca şi cum preţul mediu record de 433.558 de dolari pentru o locuinţă nu era suficient de rău, costurile de asigurare şi impozitele pe proprietate au crescut şi ele.

Situaţia este atât de gravă, încât toţi, de la economişti de renume până la cei mai importanţi lideri ai ţării – inclusiv preşedintele Joe Biden şi secretarul Trezoreriei Janet Yellen – au deplâns faptul că piaţa este „aproape imposibilă de acceesat” pentru unii cumpărători de case.

„A deţine o casă este un simbol al statutului. Dar odată ce un simbol de statut devine atât de scump, oamenii încep să îl respingă Deţinerea unei case devine mai puţin un vis al clasei de mijloc şi mai mult un vis aspiraţional care vine cu o avere peste medie”a declarat economistul-şef al Redfin, Daryl Fairweather. „

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău