Antreprenoarea din Leova care vine în ajutor părinților. Istoria de succes a Anei Stoleicov

03 Mai 2022, 15:37
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
03 Mai 2022, 15:37 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Dragostea pentru copii și dezvoltarea permanentă au ajutat-o pe Ana Stoleicov să lanseze propria afacere în domeniul educației. După ce a acumulat suficientă experiență, activând șapte ani în calitate de psiholog la Centrul de Resurse pentru Educația Incluzivă din cadrul Grădiniței Nr.1 „Albinuța”, or. Leova, a deschis P.I. „Ana Stoleicov” – Centru pentru desfășurarea activităților dezvoltative pentru copii.

Lansarea afacerii a fost posibilă datorită Incubatorului de Afaceri din orașul Leova. Fiind din domeniul educației, antreprenoarea a identificat necesitatea unui astfel de centru în rândul copiilor, dar și al părinților. În viziunea ei, în prezent, părinții, fiind foarte ocupați, nu reușesc să acorde atenția necesară dezvoltării și educării copiilor.

Activitatea mea din cadrul Incubatorului de afaceri a început în vara anului 2021. Ideea de a deschide un asemenea Centru pentru desfășurarea activităților dezvoltative pentru copii a apărut în momentul când am sesizat  că majoritatea părinților nu dispun de timpul necesar, capacități și răbdare pentru a ajuta copiii în desfășurarea activităților dezvoltative.”

În curând, afacerea va sărbători un an de la lansare. În tot acest timp, copiii din Leova au beneficiat de o multitudine de activități ce contribuie la dezvoltarea proceselor psihice, limbajului, inteligenței și a încrederii în sine. Feedback-ul obținut de la părinți, dar și entuziasmul copiilor, îi oferă motivația să continue ceea ce face.

În cadrul Centrului se desfășoară activități ce contribuie la dezvoltarea proceselor psihice cum ar fi: memoria, gândirea logică, atenția, percepția, senzația.  Un alt aspect important în domeniul pe care îl desfășor este orientat spre dezvoltarea limbajului  și a încrederii în sine. Efectuând o analiză asupra activității pînă la momentul actual, pot concluziona că necesitatea unor astfel de centre și activități este binevenită pentru buna dezvoltare a copiilor.”

În continuare, antreprenoarea planifică să contribuie la formarea copiilor, întrucât este un aspect foarte important pentru viitorul acestora. De asemenea, ea speră să-i ajute pe părinți să conștientizeze importanța acestor centre pentru societatea actuală.

Istoria de succes a fost realizată cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Realitatea Live

25 Apr. 2025, 17:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2025, 17:04 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Rusiei a anunțat vineri, 25 aprilie, că păstrează neschimbată rata-cheie de dobândă la nivelul record de 21%, unde se află deja de jumătate de an, din octombrie 2024. Este a patra decizie consecutivă de acest fel, iar autoritatea monetară avertizează că nu se întrevede o reducere a dobânzii în viitorul apropiat.

În prognoza sa actualizată, banca a restrâns intervalul estimat pentru rata medie din 2025 la 19,5–21,5%, de la 19–22%, semnalând că o reducere este posibilă, dar nu garantată. De altfel, instituția a evitat să vorbească explicit despre orice ajustare viitoare a ratei și a subliniat că va menține o politică monetară severă pentru a readuce inflația la ținta dorită abia în 2026.

„Aceasta înseamnă un perioadă îndelungată de politică monetară restrictivă. Deciziile viitoare vor depinde de ritmul și durabilitatea scăderii inflației și a așteptărilor inflaționiste”, a explicat banca centrală.

Inflația anuală a fost estimată la 10,3% la 21 aprilie, în ușoară scădere față de trimestrele anterioare. În primul trimestru din 2025, prețurile au crescut cu o medie anualizată de 8,3%, în scădere de la 12,9% în ultimul trimestru al lui 2024 – o dinamică atribuită politicii monetare dure.

Totuși, așteptările inflaționiste ale populației, mediului de afaceri și investitorilor rămân ridicate și stabile, ceea ce împiedică relaxarea rapidă a politicii monetare. Banca a precizat că, în evaluarea politicii sale, se concentrează mai degrabă pe așteptări decât pe rata efectivă a inflației – astfel, doar o scădere a acestor așteptări ar permite reducerea dobânzilor fără a relaxa în realitate condițiile monetare.

În ciuda unei ușoare scăderi a dobânzilor la depozite, economisirea rămâne ridicată, iar creditarea începe să se tempereze – ceea ce ar putea contribui la reducerea presiunii inflaționiste. Cu toate acestea, Banca Centrală își menține prognoza de inflație între 7–8% pentru finalul anului 2025.

Economia rusă continuă să fie supraîncălzită, cu un consum intern stimulat de creșterea veniturilor și cheltuielile bugetare, în timp ce oferta rămâne constrânsă. Analize recente indică faptul că cererea depășește oferta cu 13–14%, ceea ce sporește riscul de inflație suplimentară, în ciuda încetinirii economiei și a unei tentative de revenire la o creștere mai echilibrată.