Avionul charter, cu care a fost adusă Lumina Sfântă, a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 20:00.
Focul Haric a fost transmis de către deputatul Partidului „Șor”, Petru Jardan, mai multor preoți de la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, care au venit la aeroport cu lumânări în mâini şi candele aprinse. Lumina Sfântă urmează să ajungă, până la ora 00:00, în altarele din toate bisericile din țară, ca la miezul nopții să fie transmisă credincioșilor.
În premieră, în acest an, Sfânta Lumină a fost adusă și de către Mitropolia Basarabiei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă este un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare. Între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc despre care, cei care au asistat la miracol, spun că se pogoară din cer.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!