„1. Se declară inadmisibilă sesizarea depusă de dnii Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, pentru controlul constituționalității proiectului de lege nr. 15 din 20 ianuarie 2022 privind modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 decembrie 2008.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se arată în decizie.
Pe 12 aprilie, deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, s-au adresat către Curtea Constituțională cu o sesizare privind constituționalitatea amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022. Socialiștii au menționat faptul că deputații din majoritatea parlamentară au completat articolul 365 „Încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspândirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni” cu o listă în care au fost incluse panglica Sf. Gheorghe, alte semne și simboluri, inclusiv „litere” și „cifre”.
Șefa statului, Maia Sandu, a anunțat astăzi că a promulgat legea. „Aceasta nu atentează la memoria noastră istorică, oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe cei căzuți în Al Doilea Război Mondial”, a menționat președinta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!