CSM a suspendat-o din funcție pe președinta interimară a CSJ, Tamara Chișca-Doneva, vizată într-un dosar pentru îmbogățire ilicită

Președinta interimară a CSJ, Tamara Chișca-Doneva, vizată într-un dosar pentru îmbogățire ilicită, a fost suspendată din funcție. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul unei ședințe matinale a CSM.

Foto: magistrat.md

5 membri au votat „pentru”, iar 2 contra. Totodată, CSM a decis că judecătoarea Svetlana Fincova va exercita interimatul funcției de președinte interimar.

La începutul lunii, ofițerii CNA și SIS au descins cu percheziții în biroul judecătoarei Curții Supreme de Justiție, Tamara Chișca-Doneva. Asta după ce CSM, a admis sesizarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu privind efectuarea perchezițiilor și pornirea urmării penale pe numele acesteia.

Tamara Chișca-Doneva a declarat că sunt niște „acțiuni realizate, cu încălcarea procedurilor legale, în cadrul unui dosar politic intentat drept răfuială”.

Tamara Chișca-Doneva a luat decizia finală în cazul Gemenii și a dus la obligarea statului de către CtEDO să achite prejudicii de până la 3,6 mln. de euro.


Pub