Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, rămâne sub control judiciar pentru încă 30 de zile
Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au examinat astăzi demersul procurorului desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, aplicată în privința Procurorului General suspendat, pe o perioadă de 60 zile. În rezultatul examinării demersului, judecătorul de instrucție a admis parțial solicitarea procurorului de caz și a dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privința Procurorului General suspendat, pe o perioadă de 30 zile.
Foto: UNIMEDIA
„Concomitent, luând în considerare curgerea unui anumit termen de la informarea opiniei publice despre acțiunile de urmărire penală, efectuate în privința Procurorului General suspendat, comunicăm că, de la începerea anchetei, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, care au drept scop cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului, după cum urmează: - a fost înaintată învinuirea la 4 persoane; - au fost audiate 14 persoane în calitate de martori, declarațiile cărora în cumulul cu celelalte probe administrate, elucidează circumstanțele cazurilor cercetate; -​au fost efectuate peste 40 examinări a peste 5000 de documente și înscrisuri de ciornă; - au fost formulate către alte state 3 cereri de asistență juridică internațională în materie penală; - au fost efectuate 4 percheziții în urma cărora au fost depistate și ridicate mai multe documente, înscrisuri de ciornă, la fel calculatoare, telefoane mobile și alți purtători de informație electronică;

În acest context, menționăm că, toate calculatoarele, telefoanele mobile și alți purtători de informație electronică ridicate în urma perchezițiilor, au fost supuse expertizelor inginero-tehnice. La moment marea majoritate a rapoartelor de expertiză fiind întocmite, iar concluziile acestora în coroborare cu restul probelor acumulate în cadrul urmăririi penale, sunt relevante pentru stabilirea adevărului pe caz.

Reiterăm că, procurorii de caz în continuare întreprind toate măsurile necesare prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevărului și terminarea urmăririi penale, iar la emiterea cărorva decizii procesuale în privința Procurorului General suspendat și persoanele acțiunile cărora fac obiect a urmăririi penale, vom reveni cu detalii suplimentare.

Ținem să precizăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanelor vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, menționează Procuratura Anticorupție.

Magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul procurorului desemnat de CSP și au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privința Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe un termen de 30 zile, cu calcularea termenului începând cu data de astăzi 15.03.2022. 

Amintim că, Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo a fost scos de sub control judiciar. O decizie în acest sens a fost adoptată de către magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana, la data de 7 martie.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut de ofițeri SIS, pe 5 octombrie, cu doar câteva minute înainte de un briefing anunțat de către acesta pentru ora 18:00. Asta ca urmare a unei sesizări depuse la CSP de un deputat PAS, distribuită spre examinare procurorului Victor Furtună, cel care l-a anchetat anterior și pe Nicolae Chitoroagă.

Procurorul General a spus că acțiunile sunt o răzbunare din partea Maiei Sandu și că „revenim la stat capturat”.

Cu o zi înainte de reținere, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Potrivit acestora, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacțiile ce vizează Victoriabank.

Alexandr Stoianoglo a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile pe 8 octombrie. În aceeași seară, Procurorul General suspendat a declarat ce voia să zică la briefingul de presă, înainte de reținere.

O lună mai târziu, pe 9 decembrie 2021, șeful suspendat al PG a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar, pe un termen de 30 de zile. Toto atunci instanța i-a interzis să participe la evenimente publice, inclusiv emisiuni televizate sau interviuri.

Războiul dintre Stoianoglo și noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiției a elaborat și prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-și da demisia din funcție, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulți pași, printre care evaluarea și demiterea acestuia, dar și suspendarea din funcție, dacă este urmărit penal.

Comisia de la Veneția a criticat mai multe puncte ale modificărilor operate de PAS, întrebând, inclusiv, care e diferența între evaluarea propusă, în lipsa unui mecanism clar, și pedeapsa disciplinară, deja prevăzută de lege.

Totodată, Stoianoglo a declarat că e gata de evaluare și nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub