Sprijin european pentru refugiații cazați în centrele de plasament din Ungheni și Cahul!

11 Apr. 2022, 12:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Apr. 2022, 12:53 // Actual //  MD Bani

Uniunea Europeană oferă 100 mii de euro prin intermediul Programului „EU4Moldova: regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF, pentru sprijinirea autorităților locale din Cahul și Ungheni pentru a răspunde necesităților imediate ale refugiaților din Ucraina care ajung în Republica Moldova.

Este extraordinar să asistăm la generozitatea cu care populația Republicii Moldova i-a primit pe refugiații din Ucraina care fug de agresiunea rusă. Alături de multe alte căi de sprijin pentru Republica Moldova, Uniunea Europeană a oferit 100.000 de euro prin intermediul Programului  ‘EU4Moldova: Regiuni-cheie’, implementat de PNUD și UNICEF, pentru a fortifica capacitatea autorităților locale de a răspunde nevoilor emergente atât ale refugiaților, cât și ale comunităților gazdă. Acest lucru va contribui la integrarea incluzivă a refugiaților din regiunile Cahul și Ungheni”, a declarat Jānis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Un lot de ajutor umanitar a fost deja livrat la adăposturile temporare din Cahul și Ungheni. Au fost oferite aparate electrocasnice, generatoare, convertoare electrice, aeroterme și lanterne. În următoarele zile vor fi donate 300 de paturi, 350 de saltele, 700 de seturi de lenjerie de pat, plapume și prosoape.

   „Ospitalitatea comunităților din Cahul și Ungheni, care primesc și găzduiesc refugiați este remarcabilă. În parteneriat cu Uniunea Europeană, susținem eforturile autorităților locale de a asigura nevoile urgente. În continuare, vom facilita integrarea socio-economică și incluziunea refugiaților prin accesul la oportunități de angajare și servicii publice, precum și prin asigurarea coeziunii sociale în comunitățile gazdă”, a spus Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

În regiunile Cahul și Ungheni sunt 24 de centre de găzduire a refugiaților, cu o capacitate totală de peste 1000 de locuri. Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul de Interne de la Chișinău, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 96 de mii de refugiați ucraineni.

Realitatea Live

01 Iun. 2024, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iun. 2024, 09:45 // Actual //  bani.md

Helvetas Moldova a avut inițiativa de a sta de vorbă cu câțiva copii din Chișinău ca să-i întrebe „Ce vor să se facă când vor fi mari?”. Răspunsurile lor au demonstrat că aceștia visează măreț. De la medici, la artiști sau designeri – fiecare copil are dorințe care merită a fi susținute.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Helvetas este o organizație independentă pentru dezvoltare cu sediul central în Elveția. Helvetas sprijină comunitățile mai puțin favorizate și dezavantajate din aproximativ treizeci de țări în curs de dezvoltare din Europa de Est, Africa, Asia și America Latină. În Moldova activează din 2018.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău