Peste o mie de teste la Covid, efectuate astăzi: Câți moldoveni au primit rezultat pozitiv

133 de cazuri noi de infectare cu Covid-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 56 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 1 840 teste. Din numărul total de cazuri două sunt asociate cu contact în afara țării, din Austria și Elveția.

Foto: UNIMEDIA

Printre persoanele infectate sunt doi lucrători medicali: un doctor și un asistent medical.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 241 persoane confirmate cu Covid-19. În stare extrem de gravă sunt 39 de pacienți, dintre care șapte – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 208 de persoane au fost vindecate.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de Covid-19 sunt 1 131 de persoane, iar 1 594 se află sub supraveghere.


Pub